Doar CEDO ajută româncele să își recupereze copiii

Două mame se luptă în instanțe ca leoaicele pentru a-și recupera copiii. Jurnalul a urmărit zbaterile Oanei Iorga și ale Cameliei Smicală, care depun de mulți ani eforturi impresionante pentru a putea fi alături de fiii și fiicele lor, rupți de îngrijirea maternă prin decizii aberante, greu de corijat, ale judecătorilor. Legislația diferită din țările europene, deși statuează că deciziile se iau în interesul primordial al copiilor, nu asigură întotdeauna aplicarea unitară a Convenției pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului și a hotărîrilor CEDO în domeniu. Chiar decizii favorabile date la Strasbourg sunt puse în aplicare cu greutate și cu efecte parțiale.

Oana Carmen Iorga a fugit în 2015 din Italia în țara natală, cu cei doi copii, ca să scape de violențele tatălui. Italianul a dat-o în judecată și a cerut returnarea copiilor, Oana Carmen Iorga fiind pasibilă și de o acuză de răpire internațională de copii. Procesul de la Tribunalul București, continuat la Curtea de Apel București, a avut, în martie 2017, o sentință  nefavorabilă româncei, completul stabilind că minorii nu au fost foarte rău agresați de un tată abuziv, și, ca atare, pot fi returnați în Italia. Probele agresiunilor repetate, expertizele psihologice, declarațiile minorilor nu i-au convins pe judecătorii români.

Dreptatea la Strasbourg, insuficientă

Oana Iorga s-a plâns la CEDO pentru modul în care s-a derulat procesul din România. Curtea de la Strasbourg a criticat puternic această hotărâre care ignora interesul copiilor și a obligat statul român, în mai 2019, să plătească daune mamei și copiilor. Pe acestă bază, avocatul Adrian Amuza a cerut revizuirea sentinței de returnare. Credeți că judecătorii de la Curtea de Apel, criticați de CEDO, s-au lăsat impresionați? În noiembrie 2019, semnalam în articolul „Copii târâți în instanțe după victoria de la CEDO” intrarea procesului în vria amânărilor. Copiii sunt supuși unei noi serii de interogatorii și expertize traumatizante, italianul folosind numeroase tertipuri pentru a întârzia o decizie în spiritul omeniei. Articolul nostru prezenta o curioasă intervenție a Ministerului Public, care părea să ignore decizia de la CEDO și numeroasele expertize și probe care arătau comportamentul violent al tatălui. Procurorii cereau în 2019 „încuviințarea efectuării unei evaluări psihologice a celor doi minori pentru a stabili dacă atitudinea, respectiv comportamentul tatălui constituie un risc grav sau o situație intolerabilă de natură să-i expună pe cei doi minori unui pericol”. 

O nouă intervenție la forurile europene 

Oana Iorga se adresează Comitetului Miniștrilor, care poate controla transpunerea deciziilor CEDO, reclamând impasul juridic în care intrase procesul de revizuire a sentinței aberante date la Curtea de Apel în 2017. Probabil că acest demers a adus pe cale diplomatică și o schimbare a atitudinii procurorilor. Pandemia duce la o relaxare a termenelor de judecată, astfel că abia în august 2020 , CAB dă o decizie care face parțial dreptate. Oana Iorga ne-a declarat că așteaptă încă o totală repunere în drepturi care să asigure și eliminarea pericolului care planează asupra echilibrului fragil la care au ajuns cei doi copii. 

„În rejudecarea fondului, respinge cererea reclamantului Ruina Pier Luigi  ca nefondată și-l obligă să plătească pârâtei, mama copiilor, cheltuieli de judecată în sumă de 21.987 lei”

Decizie Curtea Apel București dosar 4226/2019 

De ce se tergiversează aplicarea hotărârii Curții Europene?

Curtea de Apel București a admis cererea de revizuire pentru că speța în sine se încadra în situația în care „CEDO a constatat o încălcare a  drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei hotărâri continuă să se producă”. Sentința criticată de CEDO viza decizia CAB din  2017 de a admite cererea de returnare în Italia a minorilor, abia scăpați cu fuga de violențele tatălui. Returnarea a fost blocată prin sentința de revizuire de la București, dar situația copiilor nu este lămurită definitiv. În 24 octombrie 2019, Tribunalul din Parma a dat o hotărâre având ca obiect divorțul contencios dintre părinții minorilor. Copiii au fost încredințați Serviciilor Sociale care se vor ocupa ca minorii, odată întorși în Italia, să fie plasați în comunitate împreună cu mama lor, iar în cazul în care aceasta nu se întoarce, minorii să fie plasați la o familie. Acea sentință din Italia nu este suspendată. Revizuirea, care a durat un an, a urmărit interesul superior al copiilor, care, în consecință, trebuie să rămână în România. Din punct de vedere al situației juridice, minorii se află între două instanțe. Italia nu și-a declinat competența către România, deși instanța cel mai bine poziționată în acest caz să stabilească interesul superior al copiilor referitor la domiciliu și încredințare este România. Pledează în acest sens decizia de revizuire a CAB și cea dată de CEDO. Cum poți spune că acest caz se rezolvă cu celeritate, dar de șase ani copiii cresc după calendarul instanțelor? Ce demersuri fac autoritățile din România, condamnată la CEDO, pentru a duce la îndeplinire decizia de la Strasbourg, monitorizată și de Comitetul Miniștrilor?

Cazul Smicală, o dramă nerezolvată

În Finlanda, medicul Camelia Smicală se luptă de ani buni să înfrângă absurditatea deciziei unor instanțe de a o ține separată de cei doi copii. O căsnicie nereușită cu un finlandez abuziv i-a adus o reclamație, ca o răzbunare din partea soțului părăsit, că nu poate să-i îngrijească pe cei doi copii minori. Camelia încearcă să-și aducă fiica și fiul în România, dar autoritățile finlandeze nu permit ieșirea acestora din țară și i-au plasat pe minori în centre de supraveghere strictă, situate la sute de kilometri de reședința mamei. Camelia Smicală ne-a relatat că în acest moment minorii nu au documente de identitate, singurele acte fiind certificatele românești de naștere. Ambasada României, după plecarea de la post a ambasadorului, a rămas imună la solicitările familiei Smicală. Vom reveni pe larg asupra acestui caz care impune și o implicare mai hotărâtă a serviciului diplomatic român.