x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Evaziune fiscală cu materiale de construcţii - Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu

Evaziune fiscală cu materiale de construcţii - Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu

08 Sep 2016   •   08:39
Evaziune fiscală cu materiale de construcţii - Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Poliţişti bucureşteni fac, joi dimineaţă, 23 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu şi pun în executare mai multe mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul materialelor de construcţii, unde prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este de aproximativ 7 milioane de lei, informează un comunicat de presă al DGPMB. 

Conform anchetatorilor, în perioada 2011-2014, bănuiţii au creat un circuit comercial fictiv, înfiinţând şi coordonând mai multe societăţi comerciale cu comportament de tip "fantomă", în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale. 

Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este de aproximativ 7 milioane de lei, din care 5 milioane ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, suma de bani spălată depăşind 2 milioane de lei. 

Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 6. 

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF. 

×