x close

Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul Mineriada

0
11 Ian 2017 - 12:48
Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul Mineriada Dan Marinescu/Intact Images Gelu Voican Voiculescu

Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, s-a prezentat miercuri la Parchetul General pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul "Mineriada din 13 - 15 iunie 1990", în care este acuzat de infracţiuni contra umanităţii. 

În acest dosar mai sunt cercetaţi penal fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale (FSN); general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare. 

Procurorii militari susţin că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat "un atac generalizat şi sistematic", lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării. 

"Atacul" din 11 - 15 iunie 1990 a avut următoarele consecinţe: uciderea prin împuşcare a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei; vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane; privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, indică procurorii. 

În cauză, s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii faţă de următorii: amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu, fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazemir Ionescu, fost vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului"; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Cornel Plăieş Burlec, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, fost comandant al şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; general (rez.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne. AGERPRES


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 

Afisari: 1773

O fostă Miss riscă să orbească după ce a fost atacată cu acid

O fostă Miss riscă să orbească după ce a fost atacată cu acid
Gessica Notaro, o fostă finalistă a concursului de frumusețe Miss Italia, a fost atacată cu acid și riscă să își piardă vederea. Presupusul autor al atacului, fostul ei iubit, neagă cu vehemență cele &i...

Unde s-au şcolit oamenii lui Dragnea şi Grindeanu

Unde s-au şcolit oamenii lui Dragnea şi Grindeanu
Mulţi dintre miniştri Cabinetului Grindeanu au absolvit universităţi private, în vreme ce alţii se laudă cu studii aprofundate la universităţi celebre din străinătate. Din CV-urile noilor miniştri nu...

Începe semestrul II la Clubul de Excelență

Începe semestrul II la Clubul de Excelență
Elevii se întorc de azi în băncile școlilor dar și la cursurile gratuite de la Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Este vremea pentru acumularea de...

Dragnea şi Grindeanu, invitaţi la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump

Dragnea şi Grindeanu, invitaţi la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost invitat în SUA, la ceremonia de inaugurare a mandatului de președinte a lui Donald Trump. Alături de acesta, la eveniment va participa și premierul Sorin...

Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, promulgată de preşedintele Iohannis

Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, promulgată de preşedintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, informează luni Administraţia Prezidenţială.  Pe 5 ianuarie, Camera...

Firea: Toate maşinile parcate care blochează circulaţia pe banda întâi vor fi ridicate

Firea: Toate maşinile parcate care blochează circulaţia pe banda întâi vor fi ridicate
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat luni că toate maşinile parcate, care blochează circulaţia pe banda întâi, transportul în comun, dar şi alte căi de acces, vor fi ridicate...

Angajaţii Circului Globus protestează faţă de demiterea directorului Victor Coman

Angajaţii Circului Globus protestează faţă de demiterea directorului Victor Coman
Angajaţii Circului Globus protestează, luni, la sediul din Parcul Circului, faţă de demiterea directorului Victor Coman de către primarul general al Capitalei Gabriela Firea, după incendiul de la adăpostul...

VIDEO! Un preot a sfinţit rachetele ruseşti

VIDEO! Un preot a sfinţit rachetele ruseşti
Video Ministerul rus al Apărării a dislocat, sâmbătă, în Crimeea, un sistem de apărare aeriană S-400 "Triumf", scrie www.svoboda.org. La ceremonie a fost prezent şi un preot care...

UPDATE: Continuă problemele sistemului cardului de sănătate. Platforma informatică este indisponibilă

UPDATE: Continuă problemele sistemului cardului de sănătate. Platforma informatică este indisponibilă
UPDATE: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă de luni, de la ora 11,00, din cauza unor probleme tehnice, informează CNAS.  Potrivit unui anunţ postat pe site-ul...

Tânăr de 19 ani, ucis într-o altercaţie

Tânăr de 19 ani, ucis într-o altercaţie
Un tânăr de 19 ani a fost ucis în noaptea de duminică spre luni într-o altercaţie care a avut loc pe strada Maramureş din municipiul Craiova, surse judiciare afirmând că principalul suspect...

Autorul atacului de la Istanbul ar fi fost motivat de bani, nu de ideologie

Autorul atacului de la Istanbul ar fi fost motivat de bani, nu de ideologie
Autorităţile turce investighează posibilitatea ca în spatele atacului comis în noaptea de Anul Nou într-un club din Istanbul să se fi aflat motive financiare, după descoperirea a 150.000 de dolari ...

Procurorii DIICOT l-au reţinut pe un român pentru jaful de 5,5 milioane de euro, comis la Paris

Procurorii DIICOT l-au reţinut pe un român pentru jaful de 5,5 milioane de euro, comis la Paris
Procurorii DIICOT l-au reţinut, sâmbătă, 14 ianuarie, pe George Ploscaru, pentru un jaf de 5,5 milioane de euro pe care l-a comis la sfârşitul anului trecut, la Paris. În cauză există suspiciun...

COD GALBEN de ninsori în 4 judeţe din sud-vest şi sud-est; informare de vânt în întreaga ţară, de luni seară

COD GALBEN de ninsori în 4 judeţe din sud-vest şi sud-est; informare de vânt în întreaga ţară, de luni seară
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă începând din această seară în patru judeţe din sud-vest şi sud-est,...

Firea: Elevii vor putea ajunge marţi şi miercuri la şcoală până la ora 9,30

Firea: Elevii vor putea ajunge marţi şi miercuri la şcoală până la ora 9,30
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că marţi şi miercuri elevii vor putea ajunge la şcoală până la ora 9,30, fără să li se pună absenţe. Ea a precizat, în şedinţa...

Team-building în USR: “Singura noastră şansă este să continuăm împreună”

Team-building în USR: “Singura noastră şansă este să continuăm împreună”
Nicușor Dan și-a anunțat ieri candidatura pentru preşedinţia USR la Congresul din primăvară și a exclus varianta ca partidul să se rupă, dovadă fiind faptul că numărul doi din USR, Clotilde Armand, a...