x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie George Copos, la DNA! Omul de afaceri a fost citat ca martor

George Copos, la DNA! Omul de afaceri a fost citat ca martor

30 Aug 2016   •   10:28
George Copos, la DNA! Omul de afaceri a fost citat ca martor

Omul de afaceri George Copos s-a prezentat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori în dosarul privind lucrările scrise de deţinuţi.


Potrivit unor surse judiciare, el a fost citat în calitate de martor.

Pe 12 ianuarie, procurorii DNA au deschis un dosar în legătură cu lucrările scrise de deţinuţi, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracţiuni de corupţie, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanţele de judecată.

Potrivit DNA, fapta ar fi fost săvârşită de mai multe persoane care au acţionat concertat în scopul de a crea aparenţa că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie eliberate condiţionat.

Sursa: AGERPRES

×