x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziţii DIICOT în 9 judeţe şi Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 10 milioane de lei

Percheziţii DIICOT în 9 judeţe şi Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 10 milioane de lei

03 Aug 2016   •   10:35
Percheziţii DIICOT în 9 judeţe şi Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 10 milioane de lei

Zeci de percheziţii au fost efectuate miercuri de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti în nouă judeţe şi municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 10 milioane de lei.


Cele 42 de descinderi au avut loc în Argeş, Buzău, Satu-Mare, Bacău, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Constanţa, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, dintre care 15 la domiciliile unor persoane fizice, 23 la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi patru la sediile unor instituţii publice, cu scopul destructurării unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare a banilor, potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că grupul infracţional organizat a fost constituit pe patru paliere, pe primul palier aflându-se doi cetăţeni turci (iniţiatorii şi liderii grupului grupului) care au avut rolul de a înregistra în contabilitatea societăţii comerciale administrate operaţiuni comerciale nereale de aprovizionare cu nucă în coajă şi miez de nucă, în scopul diminuării TVA şi impozitului pe profit datorat bugetului de stat. Un alt scop al iniţiatorilor grupului infracţional organizat a fost scoaterea din patrimoniul societăţii administrate şi însuşirea sumelor de bani ce reprezintă preţul mărfurilor menţionate în facturile înregistrate în contabilitate. Pe al doilea palier al grupului infracţional organizat s-au situat administratorii a două societăţi comerciale (...), care au avut rolul de a emite facturi fiscale fictive către societatea liderilor grupului infracţional organizat cuprinzând operaţiuni comerciale nereale", se precizează în comunicat.

Pentru a crea o aparenţă de realitate a operaţiunilor înregistrate în contabilitatea societăţii comerciale administrate de liderii grupului, administratorii societăţilor comerciale de pe al doilea palier au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale de aprovizionare cu nucă în coajă şi miez de nucă de la societăţi comerciale aflate pe al treilea palier al grupului. Pe ultimul palier al grupului infracţional organizat s-a aflat un cetăţean român, care a avut rolul de a retrage din conturile bancare ale societăţilor aflate pe al treilea palier al grupului infracţional organizat sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare.

În cauză se efectuează cercetări faţă de nouă suspecţi, persoane fizice (şase cetăţeni turci şi trei cetăţeni români) şi şapte suspecţi persoane juridice, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani, se mai arată în comunicatul DIICOT.

În acelaşi dosar se efectuează urmărirea penală in rem sub pentru folosire de acte nereale.

Potrivit anchetatorilor, liderii grupului infracţional organizat au prezentat în perioada 2010-2016 la autoritatea vamală competentă, cu ocazia exportului de nucă în coajă şi miez de nucă în Turcia, documente din care rezulta că marfa exportată era originară din România ori din spaţiul comunitar, deşi provenea din Chile şi Ucraina.

La sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT vor fi conduşi în vederea audierii nouă suspecţi şi zece martori.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul structurilor BCCO din Bucureşti, Constanţa, Bacău, Bistriţa Năsăud, Buzău, Neamţ, Satu Mare, Dâmboviţa şi Sălaj, Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş.

Sursa: AGERPRES

×