x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Peste 100 de persoane protestează în Parcul Izvor împotriva modificărilor la Legile Justiţiei

Peste 100 de persoane protestează în Parcul Izvor împotriva modificărilor la Legile Justiţiei

06 Mar 2018   •   13:46
Peste 100 de persoane protestează în Parcul Izvor împotriva modificărilor la Legile Justiţiei

Peste 100 de persoane, venite din mai multe zone ale ţării, protestează marţi, în Parcul Izvor, vizavi de Palatul Parlamentului, împotriva modificărilor la Legile Justiţiei. 

"Sunt făcute în favoarea hoţilor, sunt făcute în favoarea lor. (...) Trebuie refăcute ca să fie hoţii la puşcărie. Nu trebuie să tolerăm corupţia", a spus unul dintre manifestanţi, Costel Bencea, din Craiova. 

Protestatarii au pancarte cu mesaje precum "Toţi pentru Justiţie. Clujul spune NU corupţiei", "Oligarhia conduce România", "E lucru ştiut, poporul român e milostiv. Fie-vă puşcăria uşoară!", "Vâlcea este aici! Avem datoria morală să ne apărăm ţara!", "Vreţi să ne ciordiţi şi viitorul", "Suntem generaţia care şi-a condus Regele la capelă şi pe voi la puşcărie", "PSD. Partidul salvaţi deţinuţii". 

Unii dintre manifestanţi flutură drapelul României sau suflă în vuvuzele. La difuzor au fost puse mai multe melodii, printre care "România trezeşte-te" şi "Imnul golanilor". Manifestanţii scandează "PSD - Ciuma Roşie", "DNA să vină să vă ia!" şi "Justiţie, nu corupţie!". 

Protestatarii au început să se strângă în jurul orei 10,00. AGERPRES

×