x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Peste 58 de dosare de daună avizate în urma incendiului de la Constanța 

Peste 58 de dosare de daună avizate în urma incendiului de la Constanța 

23 Dec 2021   •   11:10
Peste 58 de dosare de daună avizate în urma incendiului de la Constanța 

Până în prezent, ompaniile membre UNSAR au deschis peste 58 de dosare de daună în baza polițelor de asigurare facultativă pentru locuințe, în cazul incendiului care a afectat recent un bloc din Constanța .

Din informatiile colectate la nivelul UNSAR, majoritatea persoanelor asigurate din imobil au contractat polițe care acoperă daunele produse clădirii, în timp ce circa 35% au ales varianta ce oferă acoperire atât pentru clădire, cât și pentru bunuri.

Cei afectați de incendiul produs la Constanța sunt îndemnați să se adreseze companiilor de asigurări sau intermediarilor care au emis polițele, pentru a aviza daunele.

Incendiul este riscul care produce cele mai mari și mai frecvente daune din România. Acesta rămâne, totodată, riscul de care se tem cel mai mult românii. Astfel, 56% dintre respondenții celui mai recent studiu realizat de UNSAR împreună cu IRES clasează incendiul pe primul loc în ierarhia riscurilor care le-ar putea afecta locuințele.

Pentru a fi protejați în cazul unui incendiu, proprietarii locuințelor pot achiziționa o asigurare facultativă, cu condiția să aibă încheiată o asigurare obligatorie, PAD - impusă de lege. Polița PAD acoperă riscurile catastrofale de cutremur, inundație și alunecare de teren, până la limita de 20.000 EUR / 10.000 EUR (în funcție de tipul construcției), însă o asigurare facultativă acoperă, în plus, riscuri precum ar fi incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul – la sume asigurate care corespund valorii reale a locuinței.

Suplimentar, polițelor facultative li se pot atașa și clauze speciale. Printre acestea se numără: asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, asigurarea aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (cum ar fi pagubele provocate vecinilor), și nu numai.

Conform ultimului bilanț al ISU Constanța, în incendiu au fost afectate 150 de apartamente. 35 de apartamente au fost afectate de flacără prin balcoane și geamuri deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul. 37 de mașini au fost distruse. 250 persoane, din care 70 copii, au fost evacuate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu constanţa