x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Povestea copilei care a fost vândută de fratele ei pentru 300 de euro. Credea că pleacă în vacanță în Turcia, dar acolo a fost obligată să se prostitueze

Povestea copilei care a fost vândută de fratele ei pentru 300 de euro. Credea că pleacă în vacanță în Turcia, dar acolo a fost obligată să se prostitueze

02 Oct 2017   •   11:28
Povestea copilei care a fost vândută de fratele ei pentru 300 de euro. Credea că pleacă în vacanță în Turcia, dar acolo a fost obligată să se prostitueze

Un bărbat de 23 de ani, din comuna Verguleasa  a vândut-o pentru 300 de euro pe sora sa, în vârstă de 14 ani, unei femei care a dus-o pe aceasta în Turcia şi a obligat-o să practice prostituţia, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, femeia în vârstă de 31 de ani, din Cungrea, care a obligat-o pe minoră să practice prostituţia, a fost arestată preventiv.

Cauza este instrumentată de DIICOT-Biroul Teritorial Olt.

Minora a fost convinsă că va pleca într-o vacanţă în Turcia, la Bodrum. La rândul lor, părinţii fetei au fost păcăliţi cu aceaiaşi poveste şi convinşi să dea o declaraţie notarială, la data de 11 februarie 2014 prin care şi-au exprimat acordul ca fiica lor să se deplaseze în străinătate alături de Jana Elena Ostafe, prilej cu care au primit suma de 300 euro de la aceasta din urmă.

"În Turcia - Bodrum, cu sprijinul unui cetăţean de naţionalitate turcă, prin folosirea de violenţe şi ameninţări exercitate asupra minorei, femeia ar fi obligat-o să practice prostituţia timp de aproximativ 3 luni, încasând sumele de bani provenite din această activitate (peste 20.000 de euro)", se menţionează în comunicatul IPJ Olt.



Conform unui comunicat al DIICOT, femeia care a obligat-o pe minoră să practice prostituţia îi aducea clienţi, cu care aceasta întreţinea raporturi sexuale pentru suma pe de 100 de euro ora. Fata a fost obligată să se prostitueze timp de trei luni în Turcia. Şocul emoţional a fost atât de puternic încât copila a fugit de acasă după ce s-a întors în România și e de negăsit din 2016.

„În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în anul 2013 inculpatul Z. C. C., pe fondul unor probleme financiare a luat hotărârea să o vândă pe sora sa, în vârstă de 14 ani, concubinei sale, inculpata Ostafe Jana Elena contra sumei de 300 euro. Inculpatii Z. C. C. și Ostafe Jana Elena au indus-o în eroare pe persoana vătămată, spunându-i că urmează să se deplaseze împreună cu inculpata Ostafe Jana Elena în vacanță în Turcia, sens în care părinții persoanei vătămate minore au dat o declarație notarială  prin care și-au exprimat acordul ca fiica lor să se deplaseze în străinătate alături de inculpata Ostafe Jana Elena, prilej cu care au primit suma de 300 euro. După câteva zile,  persoana vătămată și inculpata Ostafe Jana Elena au plecat în Turcia și au ajuns în orașul Bodrum, fiind întâmpinate la sosire de un cetățean turc, care le-a condus la un apartament închiriat. După ce s-au cazat, inculpata i-a comunicat persoanei vătămate faptul că a fost adusă în Turcia pentru a practica prostituția, fapt cu care minora nu a fost de acord, context în care a fost lovită cu palmele peste față de inculpata și amenințată că în cazul în care nu se supune îl va chema pe inculpatul Zamfir Constantin Cosmin să o oblige să practice prostituția. Sub imperiul stării de teamă persoana vătămată a acceptat să practice prostituția, sens în care inculpata Ostafe Jana Elena îi aducea clienți cu care persoana vătămată întreținea raporturi sexuale contra sumei de 100 euro pentru fiecare oră, iar toate sumele de bani erau încasate de către inculpată. Persoana vătămată a fost obligată să practice prostituția în folosul inculpatei Ostafe Jana timp de 3 luni, până la data de 09.05.2014, moment marcat de expirarea vizei de ședere pe teritoriul Turciei.

   La data de  21.09.2017, Tribunalul Olt a admis propunerea DIICOT BT OLT și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Z. C. C.

   La data de 26.09.2017 Tribunalul Olt a admis propunerea DIICOT BT OLT și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile de la data punerii în executare a mandatului, față de inculpata Ostafe Jana Elena”, se precizează în comunicatul DIICOT.

Atât pentru bărbatul care a vândut-o pe sora sa, cât şi femeia care a obligat-o pe fată să se prostitueze, la propunerea DIICOT, magistraţii Tribunalului Olt au dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

La domiciliul femeii, poliţiştii au efectuat percheziţie în 25 septembrie, în urma acţiunii fiind ridicate două paşapoarte, un set de fotografii şi cărţi de vizită.

 

×
Subiecte în articol: prostitutie