x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procesul lui Liviu Dragnea a fost amânat pentru 10 decembrie

Procesul lui Liviu Dragnea a fost amânat pentru 10 decembrie

12 Noi 2019   •   09:48
Procesul lui Liviu Dragnea a fost amânat pentru 10 decembrie
Sursa foto: DIANA OROS

Liviu Dragnea a fost adus marţi dimineaţa de la Penitenciarul Rahova la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde avea programat un proces în care fostul preşedinte al PSD solicită anularea condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare, primită în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a venit în instanţă însoţit de mai mulţi gardieni, având cătuşe la mâini. Fostul lider al PSD nu mai avea mustaţă şi era îmbrăcat într-o geacă de culoare închisă.

Procesul s-a desfăşurat într-o sală unde în mod normal se judecă procese în materie civilă, fără a avea boxă a arestaţilor. Şedinţa de judecată a durat doar câteva minute, deoarece Dragnea le-a cerut magistraţilor amânarea procesului, pentru a-şi angaja un avocat.

Instanţa i-a admis cererea şi a fixat un alt termen de judecată pentru 10 decembrie.

La ieşirea din sala de judecată, Dragnea a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

Pe 27 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform rechizitoriului, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea