x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Remus Truică rămâne în arest la domiciliu. Instanța a respins măsura arestării preventive, solicitată de DNA

Remus Truică rămâne în arest la domiciliu. Instanța a respins măsura arestării preventive, solicitată de DNA

05 Mar 2016   •   14:00
Remus Truică rămâne în arest la domiciliu. Instanța a respins măsura arestării preventive, solicitată de DNA

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au respins, sâmbătă, propunerea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, cerută joi de procurorii DNA pentru Remus Truică, şi au admis propunerea de prelungire a arestului la domiciliu cu încă 30 de zile pentru cei trei inculpaţi, Remus Truică, Prinţul Paul şi avocatul Robert Roşu, cercetaţi în dosarul Ferma Băneasa, a precizat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, judecătorul Răzvan Dicu.

"Mai stăm încă 30 de zile acasă. Aş fi vrut să fiu liber", a declarat, la ieşirea din sediul Curţii de Apel, Remus Truică.

La rândul său, avocatul Prinţului Paul a declarat că acesta a făcut contestaţie la măsura preventivă de prelungire cu încă 30 de zile a arestului la domiciliu.

"Prinţul Paul a făcut contestaţie. Urmează să vedem ce va spune Curtea Supremă de Justiţie", a spus avocatul.

Remus Truică, Prinţul Paul şi avocatul Robert Roşu au fost audiaţi vineri, timp de trei ore, la Curtea de Apel Braşov, toţi aflându-se din luna decembrie în arest la domiciliu.

Procurorii DNA au înaintat joi Curţii de Apel Braşov referatul cu propunere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu arestarea preventivă în cazul lui Remus Truică, cercetat în dosarele privind retrocedarea nelegală unei suprafeţe de 47 de hectare de pădure din Snagov şi a Fermei Băneasa.

Remus Truică a fost cercetat iniţial cu privire la retrocedarea Fermei Băneasa, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare a banilor, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave şi dare de mită, potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES.

"În referatul de propunere a înlocuirii măsurii procurorilor s-a reţinut faptul că, de la momentul la care s-a dispus ultima prelungire a măsurii arestului la domiciliu, respectiv data de 2 februarie 2016, au fost administrate o serie de probe care au condus organul de urmărire penală la constatarea existenţei şi a altor infracţiuni faţă de cele sus menţionate, care au fost reţinute în sarcina inculpatului", se precizează în comunicat.

Procurorii au dispus pe 2 februarie, pe baza noilor probe, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Truică şi pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor, comise în legătură cu retrocedarea nelegală a suprafeţei de pădure din Snagov.

Procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DNA au dispus extinderea anchetei în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa şi faţă de fapte legate de retrocedarea nelegală a unei suprafeţe de 47 de hectare de pădure, situată în localitatea Snagov, fiind plasaţi sub control judiciar Nicolae Jecu, fost prefect al judeţului Ilfov, şi Apostol Muşat, fost primar al comunei Snagov.

De asemenea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Remus Truică pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani, precum şi faţă de prinţul Paul pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.


Sursa: AGERPRES 

×