x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șefa echipei Inspecției Judiciare, care a făcut control la DNA, face DEZVĂLUIRI ȘOCANTE: „Au fost UMILIȚI”

Șefa echipei Inspecției Judiciare, care a făcut control la DNA, face DEZVĂLUIRI ȘOCANTE: „Au fost UMILIȚI”

13 Oct 2017   •   07:38
Șefa echipei Inspecției Judiciare, care a făcut control la DNA, face DEZVĂLUIRI ȘOCANTE: „Au fost UMILIȚI”

Coordonatorul echipei de control la Direcţia Naţională Anticorupţie, Elena Rădescu, şi-a prezentat, joi, pentru aproximativ trei ore, în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM, punctul de vedere privind Raportul Inspecţiei Judiciare cu privire la managementul DNA.

La ieşirea din CSM, întrebată dacă presiunea era atât de mare încât procurorii au început să plângă, fără a se preciza de către jurnalişti despre cine ar fi vorba, Elena Rădescu a răspuns: "Da, au fost umiliţi.(...) Prin conduită, comportament".

Potrivit ordinii de zi publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori a luat în discuţie "Raportul Inspecţiei Judiciare numărul 5115/IJ/982/DIP/2017 având ca obiect 'eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente de către conducerea structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentelor de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat'".

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, urmează să îşi prezinte vineri, tot în cadrul Secţiei pentru procurori, punctul de vedere cu privire la raportul întocmit de Inspecţia Judiciară după controlul efectuat.

Pe 6 octombrie, DNA a publicat concluziile raportului de control al Inspecţiei Judiciare în care se arată că procurorul şef, Laura Codruţa Kovesi, a construit sentimentul de credibilitate şi respect al legii, dând instituţiei prestigiu şi putere, şi are calităţile necesare pentru a-şi exercita în continuare funcţia de conducere.

Potrivit sursei citate, Kovesi a reuşit să eficientizeze activitatea DNA, rezultatele regăsindu-se în statisticile pe anul 2016 şi primul semestru al anului 2017 atât la nivelul întregii unităţi, cât şi la nivelul secţiilor şi serviciilor.

"Comportamentul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a răspuns cerinţelor impuse din exteriorul sistemului, cu referire la implementarea obligaţiilor care revin Direcţiei stabilite în Strategia Naţională Anticorupţie pe perioada 2016 - 2020, aprobată prin HG nr. 585/2016, prevăzute la punctul 6.5, cerinţelor impuse de sistem, enumerate în Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cerinţelor impuse de colegi. (...) Procurorul şef a reuşit să depăşească unele constrângeri cu referire la limitările de resurse - atât materiale, cât şi umane, reglementările legale - modificările legislative survenite realizând o activitate performantă remarcată pe plan intern şi internaţional", mai arată documentul citat.

Totodată, în concluziile raportului Inspecţiei Judiciare se precizează că Laura Codruţa Kovesi a format un colectiv omogen, pe care l-a transformat într-o echipă capabilă de performanţe, a cultivat lucrul în echipă, a implementat loialitatea şi a anticipat nevoile colectivului.

Pe de altă parte, potrivit raportului Inspecţiei Judiciare, Laura Codruţa Kovesi a obstrucţionat verificările la instituţia pe care o conduce, refuzând să pună la dispoziţie dosarele procurorului Mihaiela Iorga Moraru, însă concluzia este contestată atât de trei inspectori judiciari care au făcut parte din echipa de control, cât şi de DNA.

Conform unor documente obţinute de AGERPRES, în raport se arată că Laura Codruţa Kovesi "a prezentat inspectorilor judiciari la data de 8.08.2017 ordinele prin care a fost dispusă inventarierea şi controlul dosarelor repartizate procurorului Moraru Iorga Mihaiela, deşi la 8.08.2017 şi 10.08.2017 a exprimat refuzul categoric al prezentării dosarelor, apoi a comunicat la data de 18.08.2017 că informaţiile suplimentare pot fi cerute celor două comisii, încercând să inducă ideea unei lipse de diligenţă din partea inspectorilor judiciari în activitatea de verificare a dosarelor menţionate".

Sursele citate arată că reprezentanţii DNA "au tergiversat activitatea pe care o desfăşurau cu scopul vădit de a extrage din sfera controlului dosarele repartizate unui procuror" şi "au lipsit argumentele legale în susţinerea refuzului de a prezenta dosarele ce fuseseră repartizate procurorului Moraru Iorga Mihaiela cu scopul de a obstrucţiona activitatea de control a inspectorilor judiciari".

În raport se mai afirmă că prin desemnarea consilierului Dana Tiţian în componenţa comisiei de verificare a dosarelor repartizate spre soluţionare procurorului Mihaiela Moraru Iorga s-ar fi comis o încălcare a legii, deoarece calitatea de judecător detaşat în funcţia de consilier personal al procurorului şef al DNA este incompatibilă cu activitatea de control desfăşurată de un procuror.

Concluziile raportului au fost însuşite integral de inspectorii judiciari Mihaela Hitruc, Monica Pleşea şi Sanda Mateş, în timp ce coordonatoarea echipei de control - Elena Rădescu, precum şi Cornelia Prisăcariu şi Mihaela Focică au formulat o opinie separată.

Cele trei au arătat, în opinia separată, că nu sunt de acord cu aprecierea unui refuz al şefei DNA de a pune la dispoziţie documentele solicitate, deoarece nu a fost vorba de un refuz expres. În plus, ele au apreciat că aspectele menţionate în raport vizează modul de efectuare a controlului, şi nu activitatea DNA. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Elena Rădescu