x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 4 aplicaţii despre transport şi trafic, testate de PMB

4 aplicaţii despre transport şi trafic, testate de PMB

de Monica Cosac    |    01 Apr 2019   •   10:32
4 aplicaţii despre transport şi trafic, testate de PMB
Sursa foto: Victor Stroe

Primăria Capitalei a lansat în testare primele patru aplicaţii pentru smartphone: infoSTB, Parking Bucureşti, Social alert Bucureşti, Trafic alert Bucureşti, dedicate serviciilor de transport, parcărilor publice sau semnalării neregulilor din trafic. Bucureştenii pot testa aplicaţiile şi pot contribui la optimizarea lor.

 

Aplicaţiile lansate de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) pot fi instalate şi utilizate gratuit de către posesorii de telefoane mobile cu sistem de operare iOS sau Android şi „sunt menite să faciliteze accesul bucureştenilor sau vizitatorilor Capitalei la serviciile publice de transport, la parcările administrate de Primărie sau să optimizeze comunicarea cetăţenilor cu autoritatea locală”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei. Cele 4 aplicaţii mobile sunt deja disponibile publicului şi se află în faza de testare, în următoarea perioadă urmând ca ele să fie îmbunătăţite şi optimizate în funcţie de feedback-ul primit de la utilizatori, mai spun reprezentanţii PMB.

„InfoSTB”, spre exemplu, informează călătorii cu privire la programul mijloacelor de transport în comun şi rutele disponibile, pentru a putea minimiza timpul de aşteptare în staţii. Aplicaţia foloseşte datele transmise de echipamentele GPS/GSM4G instalate pe 1.440 de mijloace de transport în comun utilizate de STB.

Cu ajutorul aplicaţiei „Parking Bucureşti” pot fi identificate parcările publice gestionate de Primăria Capitalei, posibilitatea de a plăti online, cu card bancar sau prin SMS, precum şi tarifele acestora. Totodată, bucureştenii pot utiliza aplicaţia „Trafic Alert Bucureşti” pentru a semnala, direct către PMB, neregulile întâlnite pe traseu şi care pot afecta buna circulaţie pe drumurile publice din Bucureşti: parcaje neregulamentare, drum în lucru nesemnalizat, semafor nefuncţional, groapă carosabil, groapă trotuar, indicator degradat, lucrări civile pe carosabil.

 

Aplicaţia „Social Alert Bucureşti” are rolul de facilita intervenţia echipajelor DGASMB în asistarea persoanelor aflate în dificultate în Capitală (persoane fără adăpost, victime ale violenţei etc.)

×