x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale A ars o casă părăsită de pe Calea Moșilor

A ars o casă părăsită de pe Calea Moșilor

07 Iun 2018   •   11:57
A ars o casă părăsită de pe Calea Moșilor

Pompierii au intervenit, joi, pe Cale Moșinlor, unde o casă părăsită a luat foc iar traficul a fost deviat.

Cldirea de pe Calea Moșilor din București, a luat foc în cursul dimineții de joi, focul cuprinzând o suprafață de 200 de metri pătrați, su anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF).

Pompierii au intervenit cu ajutorul a patru autospeciale de stingere și o autoscară. Martorii au fost cei care au raportat incendiul și, din fericire, nu au fost localizate persoane în interiorul clădirii.

Traficul a fost deviat în acea zonă, fiind aplicată restricție de la Moșilor/Paleologu și de la Hristo Botev/Moșilor.

×