x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cu multiple victime în Timiș

Accident cu multiple victime în Timiș

24 Mar 2018   •   21:00
Accident cu multiple victime în Timiș

Un număr de 11 persoane au fost implicate într-un accident rutier care s-a produs sâmbătă seara, între localităţile Lugojel şi Găvojdia, din judeţul Timiş, 10 dintre acestea fiind transportate la spital, iar una refuzând transportul. 

Trei dintre victime sunt minori, iar traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri. 

"În accident sunt implicate trei autoturisme şi 11 persoane, dintre care trei minori. Victimele nu sunt grav rănite, dar pentru siguranţă vor fi transportate, toate, la spital. La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, două echipaje SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple, un ofiţer şi 19 subofiţeri, trei echipaje SAJ şi echipaje de poliţie", a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea. AGERPRES

×