x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ACCIDENT GRAV în Bucureşti. Motociclist lovit de un taxi, în faţa Tribunalului

ACCIDENT GRAV în Bucureşti. Motociclist lovit de un taxi, în faţa Tribunalului

20 Mai 2016   •   11:34
ACCIDENT GRAV în Bucureşti. Motociclist lovit de un taxi, în faţa Tribunalului
Sursa foto: b365.ro

Un grav accident de circulaţie a avut loc, în această dimineaţă, în faţa Tribunalului Bucureşti, după ce un taxi a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar.

Din primele cercetări, se pare să taximetristul a vrut să întoarcă pe sensul celălalt al Bulevardului Unirii, fără să se asigure, tăind trei benzi de circulaţie, de pe banda unu pe care se afla în mişcare, potrivit b365.ro.

În urma impactului, motociclistul a fost rănit, fiind preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Universitar pentru investigaţii suplimentare şi îngrijiri medicale.

 

×