x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV în Mehedinţi: Şase persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital

Accident GRAV în Mehedinţi: Şase persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital

28 Apr 2017   •   08:33
Accident GRAV în Mehedinţi: Şase persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital

ACCIDENT. Şase persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut, vineri, pe DN 56B, în localitatea Hinova, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, Raluca Tîrcă.


Potrivit acesteia, două autoturisme au intrat în coliziune, cel mai probabil pe fondul nerespectării vitezei de deplasare.

"S-a acţionat cu două autoasistenţe cu apă şi spumă şi un echipaj de descarcerare SMURD. Victimele s-au aflat în autovehiculele implicate în accident", a precizat Tîrcă.

Reprezentanta ISU Mehedinţi a spus că şase persoane au fost transportate, în stare de conştienţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care a avut loc accidentul. Traficul rutier este blocat în zonă pe un sens de mers al DN 56B, urmând să se normalizeze după îndepărtarea autovehiculelor de pe carosabil. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: accident