x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav la Călimăneşti. Microbuz cu 11 pasageri, răsturnat

Accident grav la Călimăneşti. Microbuz cu 11 pasageri, răsturnat

29 Ian 2018   •   22:31
Accident grav la Călimăneşti. Microbuz cu 11 pasageri, răsturnat
Sursa foto: ISU Valcea

Un microbuz în care se aflau 11 persoane s-a răsturnat luni seară pe marginea drumului, pe Valea Oltului, pe raza localităţii Călimăneşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Sandra Dăscălete.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, toate persoanele sunt conştiente şi au ieşit din microbuz iar o femeie care făcut atac de panică a fost asistată la faţa locului.

Pentru câteva zeci de minute, traficul rutier a fost blocat pe un sens pentru intervenţia echipajelor de la Ambulanţă, ISU şi Poliţie.

Planul roşu nu a fost activat.

"La faţa locului sunt prezente două ambulanţe, ale căror echipaje îi consultă pe toţi cei 11 călători. Din primele verificări se pare că nu sunt persoane rănite. Poliţia este la faţa locului", a precizat Sandra Dăscălete.

Microbuzul s-ar fi răsturnat din cauza neadaptării vitezei de deplasare şi a rămas în afara părţii carosabile, răsturnat pe o parte.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident