x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal în Arad. Un bărbat a fost lovit de o mașină, pe trecerea de pietoni

Accident mortal în Arad. Un bărbat a fost lovit de o mașină, pe trecerea de pietoni

15 Iun 2018   •   11:53
Accident mortal în Arad. Un bărbat a fost lovit de o mașină, pe trecerea de pietoni

Noaptea trecută, în jurul orei 23, un bărbat care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, a fost lovit violent de către un conducător auto care nu a oprit pentru a-i acorda prioritate.

Șocați, martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și paramedicii SMURD. Omul a fost găsit în stare gravă, întins pe asfalt la aproximativ 30 de metri de la locul impactului. De asemenea, punga cu lucrurile personale ale bărbatului a zburat între liniile de tramvai, iar încălțămintea omului a fost reperată la peste 70 de metri.

Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar victima, care a primit primul ajutor acolo, pe stradă, a fost preluată și dusă la spital, fiind în stare foarte gravă.

×