x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident pe DN2, în apropiere de Suceava: 6 răniți și 3 mașini avariate

Accident pe DN2, în apropiere de Suceava: 6 răniți și 3 mașini avariate

13 Feb 2016   •   18:51
Accident pe DN2, în apropiere de Suceava: 6 răniți și 3 mașini avariate

Şase persoane au fost rănite, dintre care trei au ajuns la spital, în urma unui accident produs sâmbătă după amiază pe DN2, în localitatea Dănila, în zona intersecţiei cu DC 38C.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat presei că accidentul, în care au fost implicate trei maşini, s-a produs după ce un şofer de 28 de ani din Piatra Neamţ, care conducea un autoturism VW Golf în care se aflau prietena sa, în vârstă de 24 de ani, şi sora acesteia, de 16 ani, a intrat pe contrasens, unde a lovit un autoturism Logan condus de un sucevean în vârstă de 60 de ani, care venea din direcţia Siret spre Suceava.

După impact, autoturismul Logan a ricoşat într-un VW Bora care venea din spate.

În urma accidentului, au fost răniţi şoferul sucevean şi cele două ocupante ale maşinii şi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Din cealaltă maşină, VW Golf, au fost răniţi uşor şoferul şi cele două tinere, dar aceştia au primit îngrijiri la locul accidentului. Cea de a treia maşină implicată în accident a fost doar avariată.

În acest caz, şoferul din Piatra Neamţ este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: AGERPRES 

×