x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident rutier soldat cu patru victime, la Hădăreni. Crculaţia este restricţionată pe un sens

Accident rutier soldat cu patru victime, la Hădăreni. Crculaţia este restricţionată pe un sens

12 Dec 2017   •   13:29
Accident rutier soldat cu patru victime, la Hădăreni. Crculaţia este restricţionată pe un sens

Un accident rutier în urma căruia au rezultat patru victime s-a petrecut, marţi, pe E 60, în zona localităţii Hădăreni. 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, în accident au fost implicate două autoturisme, iar din primele informaţii de la faţa locului, două persoane ar fi decedate, iar alte două sunt în stare gravă. 

Cele două persoane aflate în stare gravă au fost deja preluate de echipajele medicale. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a anunţat că circulaţia rutieră este restricţionată pe un sens şi se efectuează alternativ. Cauzele accidentului de la Hădăreni încă nu au fost stabilite, conform Poliţiei mureşene. AGERPRES

×