x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ALERTĂ - Stația de metrou de la Universitate a fost evacuată de urgență

ALERTĂ - Stația de metrou de la Universitate a fost evacuată de urgență

20 Ian 2017   •   15:07
ALERTĂ - Stația de metrou de la Universitate a fost evacuată de urgență
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Stația de metrou de la Universitate a fost evacuată din cauza fumului care a patruns din tunel.

"Este o avarie pe tunel de metrou, între Universitate şi Unirii, de unde se simte uşor miros de fum. Călătorii de pe peronul staţiei Universitate au fost evacuaţi”, a spus Daniel Vasile.

În staţia de metrou Universitate a fost restricţionat accesul călătorilor, iar Detaşamentul Special de Salvatori face verificări la faţa locului.

"Trenurile de metrou circulă în ambele sensuri prin staţia Universitate, dar fără a opri în staţie”, a precizat Daniel Vasile.

Autospeciale ale ISU au fost trimise la staţiile de metrou Universitate şi Unirii. 

Știre în curs de actualizare

×