x close

Cabana autorului unui omor, incendiată la câteva ore după producerea crimei

0
17 Mai 2018 - 11:30
Cabana autorului unui omor, incendiată la câteva ore după producerea crimei

Cabana pe care o deţinea bărbatul care a înjunghiat mortal miercuri un tânăr pe terasa unui local din municipiul Sebeş a fost incendiată intenţionat, joi dimineaţa, de autori necunoscuţi, la câteva ore după producerea crimei, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. 

"Pompierii au fost solicitaţi joi, la ora 4,35, să intervină la un incendiu ce a cuprins o cabană din localitatea Pianu de Sus. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de intervenţie Sebeş, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Ca urmare a acestui eveniment, a ars cabana din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi în totalitate, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 30.000 lei"", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de către ISU Alba. 

Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor, s-a stabilit ca şi cauză probabilă "folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul". 

Cu câteva ore înainte, bărbatul care deţinea cabana se predase poliţiei după ce l-a înjunghiat pe un consătean cu care se întâlnise întâmplător în Sebeş. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, între victimă şi acesta a izbucnit un conflict spontan. Bărbatul a lovit victima cu un cuţit, cauzându-i o leziune traumatică, cu lezarea cordului, care i-a cauzat decesul. 

Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore împotriva lui Valer Stancu, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Bărbatul de 37 de ani va fi prezentat joi instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Victima sa, un tânăr de 32 de ani, se căsătorise cu doar câteva zile înainte. AGERPRES

Citeşte mai multe despre:   cabana unui criminal incendiata,   alba

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Ponta: Dragnea a fost crescut de Băsescu şi trimis la PSD ca să îl distrugă din interior

Ponta: Dragnea a fost crescut de Băsescu şi trimis la PSD ca să îl distrugă din interior
Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a fost crescut de fostul preşedinte Traian Băsescu şi trimis la PSD "ca să îl distrugă din interior", susţine Victor Ponta, joi, într-o postare pe...

Fostul procuror DNA Mircea Negulescu, la Parchetul General

Fostul procuror DNA Mircea Negulescu, la Parchetul General
Fostul procuror DNA Mircea Negulescu s-a prezentat joi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  La intrarea în sediul Parchetului, acesta nu a făcut declaraţii.  El este...

Loto 6/49 din 24 mai 2018. Rezultatele Tragerilor Loto 24 mai 2018. Report de 4,3 milioane de euro la Joker

Loto 6/49 din 24 mai 2018. Rezultatele Tragerilor Loto 24 mai 2018. Report de 4,3 milioane de euro la Joker
Loto 6/49 din 24 mai 2018. Joi, 24 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc dupa ce la tragerile loto de duminica, 20 mai, Loteria Romana a acordat 31.716...

Imunitate revizuită pentru judecătorii CCR

Imunitate revizuită pentru judecătorii CCR
Camera Deputaţilor a schimbat, ieri, regimul imunităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, astfel încât plenul CCR să permită reţinerea, arestarea sau percheziţionarea membrilor săi, doar la sesizarea...

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, la Parchetul General

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, la Parchetul General
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat joi la Parchetul General.  Întrebat de jurnalişti dacă este vorba despre un nou dosar, Sorin Blejnar a răspuns: "Mă vedeţi cu...

Un român a murit în accidentul de tren din Italia

Un român a murit în accidentul de tren din Italia
Ministerul Afacerilor Externe anunță că printre răniți este și o persoană de cetățenie română. Aceasta a fost tratată și a părăsit spitalul în această dimineață. Potrivit presei italiene, un...

Românii îşi recapătă încrederea în Uniunea Europeană

Românii îşi recapătă încrederea în Uniunea Europeană
În şase luni, procentajul românilor care consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană este un lucru bun a crescut cu 11 procente, la 59%, conform rezultatelor ultimului eurobarometru, dat publicităţii de...

Cine este cel mai ravnit burlac din Marea Britanie

Cine este cel mai ravnit burlac din Marea Britanie
La nunta regală de sâmbăta a prinţului Harry cu Meghan Markle au participat mulţi invitaţi remarcabili, printre care Louis Spencer, nepotul prinţesei Diana, care a furat inimile a milioane de fete din întreaga...

UPDATE - Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Revoluţiei. Fostul premier, urmărit penal

UPDATE - Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Revoluţiei. Fostul premier, urmărit penal
UPDATE: Procurorii Parchetului General au decis urmărirea penală a lui Petre Roman în dosarul Revoluției. Fostul premier Petre Roman s-a prezentat joi la Parchetul General, fiind citat de procurorii militari în...

Circulaţia metroului, perturbată! Unui călător i s-a făcut rău într-un tren aflat în staţia Aurel Vlaicu

Circulaţia metroului, perturbată! Unui călător i s-a făcut rău într-un tren aflat în staţia Aurel Vlaicu
Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată, joi dimineaţa, după ce în garnitura care se afla în staţia Aurel Vlaicu, linia 1, a fost anunţată o urgenţă medicală, au declarat, reprezentanţi ai...

Maria Grapini, despre audierea lui Mark Zuckerberg (CEO Facebook) în Parlamentul European

Maria Grapini, despre audierea lui Mark Zuckerberg (CEO Facebook) în Parlamentul European
“Cum ar trebui să credem angajamentul său de a nu repeta scandalul Cambridge Analytica, dacă nu dă indicații concrete contramăsurilor sale?”, se întreabă Maria Grapini. Importantul eveniment legat de...

Autoritățile din Florida anchetează o alertă de... zombi

Autoritățile din Florida anchetează o alertă de... zombi
Autorităţile din Lake Worth (Florida) investighează originea alertei pe care au primit-o duminica trecută locuitorii oraşului privind o întrerupere a curentului electric şi "o activitate extremă de zombi" în...

MAI, către șoferi: Şoselele nu vă aparţin!

MAI, către șoferi: Şoselele nu vă aparţin!
După teribilul accident din Ungaria, în care nouă români şi-au pierdut viaţa, Ministerul Afacerilor Interne a transmis, ieri, un mesaj către toţi şoferii mijloacelor de transport în comun, precum şi şi...

Ce s-a ales din oastea generalului Oprea

Ce s-a ales din oastea generalului Oprea
Galerie Foto După dezertarea din PSD, relaţiile progresiştilor din UNPR cu social – democraţii au fost înţesate de răzbele şi ironii. Ei voiau să corijeze eşecul stângii reprezentate de PSD care, spuneau membrii UNPR, a...

Evaluare naţională 2018. Astăzi se susține proba la Matematică şi Ştiinţele naturii la clasa a VI-a

Evaluare naţională 2018. Astăzi se susține proba la Matematică şi Ştiinţele naturii la clasa a VI-a
Evaluare naţională 2018. Elevii de clasa a VI-a vor susţine joi proba la Matematică şi Ştiinţele naturii din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Test...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de