x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două asistente ale Ambulanței Brașov, depistate pozitiv cu COVID-19

Două asistente ale Ambulanței Brașov, depistate pozitiv cu COVID-19

01 Apr 2020   •   14:52
Două asistente ale Ambulanței Brașov, depistate pozitiv cu COVID-19

Două asistente medicale de la Substația Codlea a SAJ Brașov au fost depistate pozitiv cu COVID-19. Acestea au fost testate după ce s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov cu simptome respiratorii.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Brașov, cele două asistente au fost confirmate marți cu noul coronavirus.

„În dimineața de 31.03.2020, două asistente de la Substația Codlea a SAJ Brașov, aflându-se în timpul liber, s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, una dintre acestea reclamând simptome respiratorii, iar cealaltă afirmând că a prezentat în zilele anterioare asemenea simptome. Li s-au recoltat probe pentru COVID-19. În seara de 31.03.2020, una dintre cele două asistente a fost înștiințată telefonic de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov că atât în cazul său, cât și al colegei sale rezultatele testului COVID-19 sunt pozitive”, au transmis reprezentanții SAJ Brașov.

Potrivit acestora, una dintre angajatele Substației Codlea intrase în tură de aproximativ 45 de minute, fără, însă, a efectua vreo cursă cu mașina de ambulanță. Acesteia i s-a interzis plecarea în vreo cursă și s-a dat dispoziție să fie dezinfectată mașina în care se afla, precum și Substația de Ambulanță.

„Ulterior, această asistentă a fost preluată de un echipaj SMURD echipat corespunzător și dedicat transportului pacienților depistați pozitiv COVID-19 și internată la Spitalul de Boli Infecțioase. Cealaltă asistentă era la domiciliul său, de unde a fost preluată de un echipaj SMURD echipat corespunzător și dedicat transportului pacienților depistați pozitiv COVID-19 și internată la Spitalul de Boli Infecțioase”, au mai arătat reprezentanții SAJ Brașov.

În acest caz a fost începută ancheta epidemiologică. Toți ceilalți angajați ai Substației Codlea, în număr de 8, s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase pentru analize.

Mediafax

×