x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale DSVSA Mureş dispune sacrificarea a 76 de bovine bolnave

DSVSA Mureş dispune sacrificarea a 76 de bovine bolnave

27 Oct 2016   •   14:58
DSVSA Mureş dispune sacrificarea a 76 de bovine bolnave
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Mureş, dr. Vasile Liviu Oprea, a anunţat joi, într-un comunicat de presă, că instituţia a dispus sacrificarea a 76 de bovine provenite de la două ferme de pe raza judeţului, aparţinând aceloraşi co-proprietari, depistate pozitiv la testul de tuberculinare. 

Măsura sacrificării celor 76 de animale a fost dispusă după ce DSVSA Botoşani a notificat DSVSA Mureş, în luna mai, despre faptul că o bovină sacrificată într-un abator din Botoşani a fost diagnosticată ca prezentând leziuni de tuberculoză bovină. 

"În urma acestei notificări, inspectorii DSVSA Mureş s-au deplasat la exploataţia de bovine din care provenea animalul depistat cu tuberculoză bovină, unde au constatat că în ferma respectivă nu se producea lapte pentru consumul uman, adică nu existau vaci în lactaţie. Astfel s-a luat decizia de a testa tot efectivul de bovine cu vârsta de peste 6 săptămâni. În urma anchetei efectuate, DSVSA Mureş a constatat că exploataţia respectivă, în care se creştea tineret bovin, colabora în permanenţă, prin schimburi de animale, cu o altă exploataţie din judeţul Mureş, aparţinând aceloraşi co-proprietari. Din acest motiv s-a luat decizia de a testa şi efectivul din cea de-a doua exploataţie, cu prioritate în cea de-a doua, în care erau crescute vacile de lapte aparţinând celor doi co-proprietari. Testele efectuate au evidenţiat prezenţa unor reacţii alergice care suspicionau prezenţa tuberculozei bovine la o parte din efectivul din cele două exploataţii", a afirmat şeful DSVSA Mureş. 

Potrivit sursei citate, în conformitate cu prevederile legale, începând cu aceeaşi zi, când s-a efectuat prima interpretare a testelor de tuberculinare (04.06.2016), s-a dispus interzicerea livrării laptelui către consumul uman şi alte măsuri specifice, inclusiv separarea bovinelor reacţionate la tuberculinare de cele care au prezentat reacţie negativă, precum şi celelalte măsuri specifice reglementate de legislaţia în vigoare. 

Totodată, laptele provenit de la animalele depistate pozitiv şi de la cele ale căror teste au fost neconcludente a fost dirijat pentru distrugere la o unitate specializată, iar în prezent se lucrează la asanarea focarelor. 

"Pentru laptele provenit de la bovinele care nu au reacţionat la tuberculinare, negative, în conformitate cu prevederile legale, cu acordul DSVSA Mureş putea fi livrat condiţionat spre o fabrică de procesare. Co-proprietarii exploataţiei, din proprie iniţiativă, nu au mai livrat lapte din exploataţia respectivă, începând cu data de 04.06.2016. DSVSA Mureş precizează că atât procesatorul care a preluat lapte de la exploataţia respectivă, ca de altfel toţi procesatorii de lapte care livrează lapte pentru consumul uman, efectuează pasteurizarea laptelui materie primă, a cărei eficienţă este stabilită prin teste specifice (testul de fosfatază alcalină negativ, care evidenţiază eficienţa pasteurizării, deci eliminarea tuturor microorganismelor care ar putea afecta sănătatea consumatorilor). DSVSA Mureş face precizarea că produsele din lapte şi laptele livrat pe piaţă prin unităţile de procesare nu au pus niciodată în pericol sănătatea populaţiei şi nu a existat niciun risc în acest sens", a mai arătat Vasile Liviu Oprea. 

Pentru asanarea cât mai urgentă a focarelor de tuberculoză bovină, proprietarii animalelor au decis să sacrifice aproape întreg efectivul, adică în jur de 400 de bovine sănătoase, aflate în cele două exploataţii, acţiunea fiind finalizată complet în una dintre ferme. 

Specialiştii DSVSA Mureş susţin că bovina diagnosticată pozitiv la tuberculoză bovină la Botoşani a avut ca agent Mycobacterium caprae şi nu Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch, specific pentru tuberculoza umană). 

Reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş Csiki Zsuszanna a precizat joi, pentru AGERPRES, că tot personalul celor două exploataţii a fost investigat medical şi că nu s-a semnalat niciun focar de TBC în rândul oamenilor. 

"Un focar TBC reprezintă minim trei subiecţi aflaţi în contact cu aceeaşi sursă. Nu există niciun focar în judeţul Mureş. Cazurile care există la Clinica de Pneumologie din Târgu Mureş sunt izolate şi provin de pe întreg teritoriul judeţului", a spus Csiki Zsuszanna. AGERPRES

×