x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Explozie urmată de incendiu violent la un bloc din Constanţa

Explozie urmată de incendiu violent la un bloc din Constanţa

16 Noi 2017   •   14:55
Explozie urmată de incendiu violent la un bloc din Constanţa

O explozie urmată de un incendiu violent s-au produs joi după-amiază la etajul patru al unui bloc de locuinţe din sudul municipiului Constanţa, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Constanţa, Anca Chiriţă, deflagraţia a fost urmată de incendiu şi în momentul de faţă flăcările se manifestă puternic şi ies pe geamurile apartamentului. 

"Din fericire locatarii de la ultimul etaj, acolo unde s-a produs explozia şi incendiul, s-au evacuat singuri. La locul intervenţiei se află trei maşini ale ISU Dobrogea şi un echipaj SMURD, cu ambulanţă. Nu sunt persoane rănite sau intoxicate cu fum, până în prezent", a declarat Anca Chiriţă. AGERPRES

×