x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Expoziţie şi concert pentru o supravieţuitoare a incendiului din Colectiv, la Braşov

Expoziţie şi concert pentru o supravieţuitoare a incendiului din Colectiv, la Braşov

21 Apr 2018   •   14:00
Expoziţie şi concert pentru o supravieţuitoare a incendiului din Colectiv, la Braşov

Asociaţia Fotografilor de Concert #FIND_US organizează, sâmbătă, de la ora 19,30, în clubul Rockstadt din municipiul Braşov, un eveniment destinat strângerii de fonduri pentru Flavia Lupu, una dintre supravieţuitoarele tragediei din Colectiv.

''Peste 30 de tablouri (în mărime impresionantă) vor fi expuse sâmbătă la Rockstadt. Mai mult, vom avea parte şi de un concert live alături de prietenele din 4TUNE QUARTET care cu mare drag ne susţin cauza comună. Această expoziţie, deja itinerantă, subliniază, încă o dată, că fotografia de concert reprezintă o aripă foarte activă şi expresivă, ce completează, mai nou, arta fotografică! Fiind, totodată, o împletire între fotografia de presă şi cea artistică, vizitatorii vor descoperi în acest periplu vizual cele mai intense trăiri ale artiştilor care au concertat anul trecut, atât pe scenele din România cât şi pe cele din străinatate, momente unice surprinse cu măiestrie de către membrii #FIND_US'''', au scris pe Facebook cei de la Asociaţia Fotografilor de Concert.

Totodată, ei arată că tablourile fotografice sunt expuse în format 50 x 70 cm, portrait & landscape, iar donaţia minimă per exponat este în valoare de 100 lei.

''Suma de bani pentru fiecare lucrare va ajunge în contul Flaviei Lupu, rănită grav în tragedia din clubul Colectiv, ce, din păcate, are nevoie de 5 (cinci) operaţii şi recuperare, până la finalul anului în curs'', precizează FIND_US.

Expoziţia va fi deschisă publicului până pe data de 21 mai.

#FIND_US este un grup de prieteni coalizat şi dedicat fotografiei de concert. Asociaţia a luat fiinţă în luna noiembrie 2015, când colegi fotografi şi prieteni s-au stins fulgerător din cauza incendiului din clubul Colectiv. Fotografii afectaţi, cei care au scăpat cu viaţă, se regăsesc în această asociaţie. Scopul imediat al Asociaţiei fotografilor de concert a fost ajutorarea colegilor afectaţi şi a familiilor acestora. AGERPRES

×