x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Furtuna din Arad a doborât mai mulți arbori

Furtuna din Arad a doborât mai mulți arbori

06 Iun 2018   •   16:30
Furtuna din Arad a doborât mai mulți arbori

Furtuna care s-a abătut asupra municipiului Arad, miercuri, la prânz, a doborât câţiva arbori, care au avariat autoturismele parcate sub aceştia, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, maior George Pleşca. 

"Arborii s-au prăbuşit peste câteva autoturisme pe străzile Mioriţei şi Felix, ambele situate în cartierul Micălaca al municipiului reşedinţă de judeţ. Pentru a înlătura arborii prăbuşiţi peste autoturisme, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. De asemenea, un alt echipaj din cadrul Detaşamentului de pompieri al ISU Arad a fost solicitat pentru a interveni cu o motopompă pentru a scoate apa care a inundat subsolul Bisericii Penticostale de pe strada Renaşterii, din acelaşi cartier al municipiului", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, maior George Pleşca. 

Pasajul rutier care leagă strada Voinicilor de Zona 300, din acelaşi cartier, Micălaca, a fost inundat de şuvoaie de apă, poliţiştii locali oprind circulaţia autovehiculelor timp de câteva zeci de minute. La faţa locului s-au deplasat echipe de intervenţie de la Compania de Apă Arad, cu motopompe, pentru a evacua apa din pasaj în vederea redeschiderii circulaţiei rutiere pe acesta. AGERPRES

×