x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale GFR va lansa un program de pregătire a femeilor ca mecanici de locomotivă

GFR va lansa un program de pregătire a femeilor ca mecanici de locomotivă

14 Feb 2017   •   10:45
GFR va lansa un program de pregătire a femeilor ca mecanici de locomotivă
Sursa foto: youtube.com

Grupul Feroviar Român (GFR) lansează un program de pregătire şi angajare pentru femei ca mecanici de locomotivă, numit 'Femei mecanic de locomotivă: şanse egale în profesii feroviare', potrivit comunicatului de presă GFR, remis marţi, Agerpres

"În România în 2017, o femeie mai uşor ajunge pilot de avion, decât mecanic de locomotivă, iar programul de susţinere a egalităţii de şanse în profesii feroviare poate fi privit şi ca o politică de a aduce în prezent mentalităţile. Şi în rezoluţia din 2016 a PE (Parlamentul European - n.r.) legată de competitivitatea industriei feroviare se arată că este nevoie de creşterea vizibilităţii industriei în rândul tinerilor ingineri, în rândul personalului calificat şi în rândul femeilor. Industria este tradiţionalistă şi este percepută ca 'veche' - iar asta nu ajută deloc - în condiţiile în care este nevoie de noi resurse umane. Pentru a atrage oameni tineri este nevoie de o schimbare de mentalitate şi este nevoie ca industria să fie percepută ca având şi componenţă de înaltă tehnologie, ca fiind deschisă faţă de tineri, faţă de femei', a declarat Octavian Ionescu, director Resurse Umane în cadrul Grup Feroviar Român. 

Costurile cu formarea profesională durează 9 luni şi sunt acoperite integral de către angajator. Posturile care pot fi ocupate la finalul programului şi stagiilor de formare care durează încă 7 luni sunt de mecanic de locomotivă pentru activitatea de manevră. 

Bugetul pe care GFR  îl alocă pentru calificarea şi dezvoltarea de competenţe profesionale pentru mecanici de locomotivă este de 20.000 euro pentru fiecare participantă. 

Grampet este un grup de firme cu capital integral românesc, creat în anul 1999 de către fraţii Gruia Stoica şi Vasile Didilă, şi include şi Grup Feroviar Român.

×