x close

Iaşi: Bărbat mort şi un al doilea în stare gravă după ce au fost atacaţi de un roi de albine

0
17 Iul 2017 - 23:00
Iaşi: Bărbat mort şi un al doilea în stare gravă după ce au fost atacaţi de un roi de albine

Un bărbat din localitatea ieşeană Movileni a murit, iar fratele acestuia se află în stare gravă, după ce au fost atacaţi, luni după-amiază, de un roi de albine, potrivit reprezentanţilor IPJ Iaşi. 

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, se deplasa cu mama şi fratele său, în vârstă de 49 de ani, cu căruţa pe un câmp din apropierea localităţii Movileni, când au fost atacaţi de un roi de albine, a declarat Anca Vâjiac, reprezentant al IPJ Iaşi. 

"La locul solicitării a fost trimis un echipaj medical, unde a fost găsit un bărbat în vârstă de 40 de ani decedat din cauza sutelor de plăgi suferite la nivelul corpului. Fratele acestuia, urmează să fie evaluat de doctori după ce se liniştesc albinele", a declarat Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi. 

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi au declarat că va fi demarată o anchetă. 

"S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea exactă a cauzelor decesului. În funcţie de rezultate vom lua măsurile care se impun", a mai precizat Anca Vâjiac. AGERPRES


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Afisari: 762

BIAS 2017 - un mix de acrobaţii cu elicopterul, aeronave militare şi avioane istorice (GALERIE FOTO)

BIAS 2017 - un mix de acrobaţii cu elicopterul, aeronave militare şi avioane istorice (GALERIE FOTO)
Galerie Foto Cel mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show (BIAS) le-a oferit sâmbătă un spectacol total pasionaţilor de aviaţie, acrobaţiile cu elicopterul îmbinându-se cu...

Gabriela Firea: Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Centenarul Marii Uniri

Gabriela Firea: Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Centenarul Marii Uniri
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că pregătirile prilejuite de Centenarul Marii Uniri "au intrat în linie dreaptă", "Luna Bucureştilor" şi "Piaţa...

Noua Zeelandă: Stare de urgență din cauza unei furtuni severe

Noua Zeelandă: Stare de urgență din cauza unei furtuni severe
Christchurch, cel mai mare oraş de pe Insula de Sud din Noua Zeelandă, a declarat stare de urgenţă ca urmare a unei furtuni severe care a cauzat evacuarea a sute de locuinţe de pe teritoriul ţării insulare din...

Armata siriană anunță încetarea ostilităților la est de Damasc

Armata siriană anunță încetarea ostilităților la est de Damasc
Armata siriană a anunţat încetarea ostilităţilor în regiunea Ghouta Orientală, la est de capitala Damasc, începând cu ora 12:00 locală (09:00 GMT) sâmbătă, a informat televiziunea...

Adrian Țuțuianu: PNDL 2 dă o proiecție clară a investițiilor pentru următorii patru ani

Adrian Țuțuianu: PNDL 2 dă o proiecție clară a investițiilor pentru următorii patru ani
Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 are ca obiectiv principal aducerea satului românesc la condiţii de viaţă rezonabile, alocarea este fără precedent - 30 de miliarde de lei - şi dă o proiecţ...

Premierul Tudose: Nu remaniez pe nimeni; i-am cerut un raport ministrului Bodog

Premierul Tudose: Nu remaniez pe nimeni; i-am cerut un raport ministrului Bodog
Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă pentru AGERPRES că nu are în vedere nicio remaniere şi că, în cazul ministrului Sănătăţii, i-a cerut doar să găsească vinovaţii pentru situaţia...

Moscova a încheiat un acord cu grupări rebele siriene pentru securizarea Ghouta Orientală

Moscova a încheiat un acord cu grupări rebele siriene pentru securizarea Ghouta Orientală
Ministerul Apărării rus a anunţat că Moscova a încheiat un acord cu grupări rebele siriene, în cadrul negocierilor de pace de la Cairo, privind securizarea enclavei Ghouta Orientală (periferia de est a...

Sorin Vezeteu decorat post-mortem

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliţie Sorin Vezeteu, informează Administraţia Prezidenţială.  "În semn de...

Academicieni și oameni de cultură prezenți la proiectul „Respect pentru valorile naționale”

Numeroşi academicieni şi oameni de cultură au fost prezenţi sâmbătă la ceremonia de lansare oficială a proiectului "Respect pentru valorile naţionale", desfăşurată în parcul Complexului...

Comemorare a victimelor de la centrul comercial din Munchen la un an de la atac

Comemorare a victimelor de la centrul comercial din Munchen la un an de la atac
La un an de la atacul armat comis la un centru comercial din Munchen, în care nouă persoane au fost ucise, victimele au fost comemorate de rude şi politicieni, relatează sâmbătă...

Statuia de ceară a lui Beyonce de la Madame Tussauds a fost refăcută după revolta fanilor

Statuia de ceară a lui Beyonce de la Madame Tussauds a fost refăcută după revolta fanilor
Statuia de ceară a lui Beyoncé a revenit, vineri, în lumina reflectoarelor în Muzeul Madame Tussauds din New York după ce o reacţie negativă a fanilor artistei i-a determinat pe angajaţii...

Constanța. Festivitate la baza militară Mihail Kogălniceanu, la încheierea exercițiului Tobruq Legacy

Constanța. Festivitate la baza militară Mihail Kogălniceanu, la încheierea exercițiului Tobruq Legacy
Încheierea exerciţiului Tobruq Legacy 2017 (TL17), desfăşurat în perioada 12-22 iulie simultan în Republica Cehă, Lituania şi România, sub conducerea forţelor armate ale SUA în...

IGPR: Peste 2.433 de kilograme de mărfuri confiscate

 Poliţiştii au confiscat 2.433 de kilograme de mărfuri în valoare totală de aproximativ 86.400 de lei şi au aplicat 142 de sancţiuni contravenţionale în urma unei acţiuni care i-a vizat pe...

ANM: Cod portocaliu de averse și descărcări electrice pentru patru județe

ANM: Cod portocaliu de averse și descărcări electrice pentru patru județe
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări nowcasting Cod galben şi Cod portocaliu de averse şi descărcări electrice, valabile pe durata următoarelor ore în judeţe din Muntenia, Transilvania...

Adrian Țuțuianu susține modificarea legislației pentru o industrie de apărare puternică

Adrian Țuțuianu susține modificarea legislației pentru o industrie de apărare puternică
Trebuie să avem o industrie de apărare puternică, în interesul securităţii naţionale şi voi propune modificarea legislaţiei astfel încât industria naţională de apărare să aibă prioritate,...
Serviciul de email marketing furnizat de