x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu de proporții la Brebu. Pompierii s-au luptat mai bine de 5 ore cu flăcările

Incendiu de proporții la Brebu. Pompierii s-au luptat mai bine de 5 ore cu flăcările

17 Dec 2017   •   12:00
Incendiu de proporții la Brebu. Pompierii s-au luptat mai bine de 5 ore cu flăcările

Un puternic incendiu a cuprins o casă de vacanţă din localitatea Brebu, judeţul Prahova, fiind cuprinsă întreaga locuinţă, anexele şi un autoturism. Două persoane care se aflau în interior au reuşit să iasă înainte de generalizarea incendiului, iar peste 30 de pompieri s-au luptat cu focul mai bine de cinci ore.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat, duminică că un puternic incendiu a izbucnit la o casă de vacanţă din localitatea Brebu. Focul s-a manifestat generalizat pe o suprafaţă de 400 de metri la întreaga locuinţă, care avea parter şi etaj, la anexe şi a cuprins şi un autoturism. 

Două persoane care au gfrijă de casa de vacanţă şi care se aflau î interior au reuşit săă iasă înainte de generalizrea focului. 

Peste 30 de pompieri au intervenit pentru lichidarea incendiului mai bine de cinci ore. 

Din primele cercetări, se pare că focul a pornit de la un scurt-circuit. Observator.tv

×