x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Localitatea Saligny, la un pas de catastrofă din cauza unui tren încărcat cu gaz lichefiat

Localitatea Saligny, la un pas de catastrofă din cauza unui tren încărcat cu gaz lichefiat

11 Oct 2017   •   11:39

Pompierii militari constănțeni au intervenit, marți dimineață, în localitatea Saligny, unde vagonul unui tren încărcat cu gaze lichefiate prezinta scurgeri.

La fața locului s-au deplasat două autospecialele de la Detașamentul de Pompieri Cernavodă cu 9 subofițeri, dar și o ambulanta SMURD cu 3 subofițeri.

Trenul staționat în gara de la Saligny are în componență 40 de vagoane, doar de la un vagon fiind pierderi de gaz de la vana de descărcare. Pompierii militari au izolat zona și așteaptă echipa specializată a operatorului economic care care deține gazul să remedieze defecțiunea.

Robinetul defect a fost reparat, iar traficul feroviar reluat în condiții de siguranță.

Sursa: reporterntv.ro

×