x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mureş: Aproximativ 200 de gospodării şi o şcoală, inundate în Târnăveni

Mureş: Aproximativ 200 de gospodării şi o şcoală, inundate în Târnăveni

29 Iun 2016   •   09:09
Mureş: Aproximativ 200 de gospodării şi o şcoală, inundate în Târnăveni

Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheşan, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că în urma unei ploi torenţiale care a dus la revărsarea pârâului Botorca, au fost afectate circa 200 de case şi gospodării precum şi Şcoala Generală 'Prefect Vasile Moldovan', iar din acest motiv elevii care susţin examenul de capacitate au fost mutaţi la altă şcoală.

'Revărsările de ape au afectat aproximativ 200 de case, subsoluri, pivniţe, grădini, precum şi Şcoala 'Prefect Vasile Moldovan'. Astăzi am dispus mutarea elevilor care susţin examenul de capacitate la Şcoala Generală 'Avram Iancu'. În urma inundaţiilor, au fost evacuaţi 17 adulţi şi şase copii şi, ce este îmbucurător, nu am avut victime', a spus Megheşan.

Primarul din Târnăveni a arătat că opt străzi din municipiu şi cartierul Botorca au fost afectate şi chiar blocate de inundaţii, inclusiv DN 14A Târnăveni-Mediaş.

Potrivit edilului, circulaţia rutieră a fost reluată atât pe DN 14 A, cât şi pe şoseaua de centură a Târnăveniului, către comuna Adămuş.

'În mare parte au fost deblocate străzile, iar traficul s-a redeschis. Avem în continuare apă în subsoluri şi se lucrează la evacuare. La ora 11.00 am convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi vă garantez că suntem capabili să gestionăm situaţia', a arătat Sorin Megheşan.

×
Subiecte în articol: inundatii tarnaveni