x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Nicușor Dan anunță stadiul lucrărilor la Pasajului Doamna Ghica

Nicușor Dan anunță stadiul lucrărilor la Pasajului Doamna Ghica

23 Iul 2021   •   15:04
Nicușor Dan anunță stadiul lucrărilor la Pasajului Doamna Ghica

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a vizitat  șantierul Pasajului Doamna Ghica pentru a verifica stadiul lucrărilor care au fost reluate în urmă cu două săptămâni. "Vestea bună este că vom finaliza o primă etapă în această toamnă" , a spus acesta.

Primarul Nicușor Dan a prezentat stadiul lucrărilor de pe șantier.

„Vestea bună e că vom finaliza o primă etapă în această toamnă, când se va putea relua traficul rutier la suprafață, pe câte două benzi de pe fiecare laterală a pasajului, încheind astfel cea mai mare parte din disconfortul cauzat în zonă. De asemenea, a demarat deja procedura pentru achiziția tăblierului metalic, iar montarea lui va începe în primăvara viitoare, în timp ce întregul proiect e programat pentru încheiere la sfârșitul anului viitor”, a spus Nicușor Dan.

Potrivit lui Nicușor Dan, proiectul a fost relansat împreună cu Primăria Sectorului 2, după ce fusese blocat în mandatul precedentei administrații.

„În luna iunie, odată ce am avut banii din noul buget, PMB a plătit toate datoriile din urmă către constructor și am semnat un acord cu Primăria sectorului 2, prin care noi ne angajăm să plătim 110 milioane de lei, iar sectorul 30 de milioane de lei în vederea finalizării în comun a lucrărilor... Am discutat cu constructorul și am insistat că vreau un ritm alert de lucru pe șantier. Avem bani și îi vom plăti la timp, dar vreau să văd progrese constante și clare, pentru ca acest proiect să fie realizat cât mai repede”, a mai spus Nicușor Dan.

Specialiștii au anunțat că în septembrie va fi redeschisă circulația la sol.

„Ne concentrăm toate eforturile pentru a debloca situaţia rutieră la sol, pentru a reda o anumită normalitate traficului din zonă, care este extrem de dificil pentru locuitori. Ne-am angajat că până la începutul şcolii în septembrie vom putea circula pe toate bretelele de acces din jurul acestui pod”, a declarat directorul Trustului de Clădiri Metropolitane, Cristian Jean Michel Hiver.

Pasajul Doamna Ghica va permite realizarea legăturii între zonele de nord și de sud ale orașului și va asigura continuitatea traficului pe strada Doamna Ghica, peste șoseaua Colentina.

Mediafax

×
Subiecte în articol: nicusor dan pasajul ghica