x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE O cunoscută piață agro-alimentară din Capitală s-a redeschis după controalele ANPC

UPDATE O cunoscută piață agro-alimentară din Capitală s-a redeschis după controalele ANPC

24 Noi 2021   •   09:29
UPDATE O cunoscută piață agro-alimentară din Capitală s-a redeschis după controalele ANPC

Piaţa Obor din Capitală s-a redeschis și își așteaptă clienții, arată administratorul centrului agro-alimentar. 

"Piaţa Obor, administrată de societatea comercială Piaţa Obor Market & Complex Comercial S.A., este deschisă şi îşi aşteaptă clienţii ca în fiecare zi, conform programului de funcţionare afişat pe site-ul oficial piataoborbucuresti.ro şi pe pagina noastră de Facebook: FB/PiataOborBucuresti", se arată în comunicat.

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov, coordonat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, a efectuat controale de amploare la Halele Centrale Obor în data de 23.11.2021.

Au fost verificați 26 de operatorii economici cărora le-au fost aplicate 30 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 365.000 lei şi 2 avertismente.
Au fost oprite definitiv de la comercializare circa 11,5 tone de produse alimentare nesigure, respectiv carne, produse din carne şi lactate. S-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 25 operatori economici.

Totodată, ANPC a propus închiderea timp de cel mult 6 luni pentru societatea care administrează Halele Centrale Obor.

ȘTIRE INIȚIALĂ Celebra Piață Obor din Capitală a fost închisă temporar de ANPC. 

"În această unitate, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au dispus măsura de oprire temporară prestări servicii", potrivit afișului de pe ușa de la intrare.  

Și alte unități agro-alimentare au activitatea suspendată în urma controalelor. Au fost astfel constatate nereguli în Piețele Berceni, Sudului, Olteniţei, Reşiţa şi Străduinţei din București.

Deficiențele constatate privesc: utilizarea unor vitrine frigorifice cu zone cu rugină; comercializarea unor legume şi fructe cu modificări organoleptice; nerespectarea temperaturilor recomandate de producător pentru carne, mezeluri, lactate; comercializarea unor produse nesigure; nerespectare condiţiilor de depozitare pentru membranele naturale; prezenţa mucegaiului, exfolierilor de vopsea, pânzelor de păianjen, conductelor cu izolaţii realizate din saci din plastic; pubele amplasate în apropierea unor ambalaje cu produse agricole; depozitarea excesivă a mărfurilor agricole în spaţiile dintre tarabe. 

×
Subiecte în articol: piata obor ANPC