x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie a murit si alte trei sunt rănite în urma unui accident în Caraș-Severin

O femeie a murit si alte trei sunt rănite în urma unui accident în Caraș-Severin

03 Mar 2018   •   13:51
O femeie a murit si alte trei sunt rănite în urma unui accident în Caraș-Severin

O femeie a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite, printre care şi o minoră, în urma unui accident care a avut loc, sâmbătă, pe DN 6, în zona localităţii Zăgujeni, judeţul Caraş-Severin.

În accident au fost implicate trei autovehicule, iar circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară pe un singur sens.

"În accident au fost implicate un microbuz cu remorcă, un autoturism şi un TIR. Accidentul s-a soldat cu patru victime, şoferul TIR-ului, care a fost transportat de SMURD la Spitalul din Caransebeş, şi trei dintre ocupanţii autoturismului. La volanul autoturismului era o femeie, care din nefericire a decedat. Pasagerul din dreapta a suferit, de asemenea, leziuni şi a fost preluat de SAJ. În autoturism, pe bancheta din spate se mai afla şi o fetiţă de 12-13 ani, preluată de SAJ şi care acum este în comă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU 'Semenic' al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.

Două din cele patru victime au avut nevoie de descarcerare, respectiv, şoferul TIR-ului şi femeia de la volanul autoturismului, fapt pentru care pompierii militari au intervenit cu două autospeciale pentru descarcerare şi una pentru stingere (asigurare măsuri PSI). La faţa locului s-au deplasat şi au intervenit Detaşamentul Caransebeş, trei ambulanţe ale SAJ şi echipaje ale poliţiei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident caraş severin