x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Podul de la Mărăcineni va fi redeschis pe 30 august

Podul de la Mărăcineni va fi redeschis pe 30 august

25 Iun 2018   •   13:39
Podul de la Mărăcineni va fi redeschis pe 30 august

Podul metalic de la Mărăcineni va fi redeschis în 30 august, a anunţat, luni, prefectul de Buzău, Carmen Ichim. Prefectul judeţului Buzău a dat asigurări luni că "lucrările sunt în grafic". 

"În fiecare zi se ţine legătura atât cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră, inclusiv cu constructorul şi cu dirigintele de şantier. Pot să garantez că, pe 30 august, sigur se va circula pe pod", a declarat, într-o conferinţă de presă, prefectul Carmen Ichim. 

Potrivit sursei citate, sunt verificate atât respectarea graficului de lucrări, cât şi calitatea lucrărilor. 

"Dacă se lucrează în ritmul acesta, este posibil să fie redeschis cu o săptămână mai devreme, dar 30 august este un termen rezonabil, un termen bun", a spus Ichim. 

Podul metalic de la Mărăcineni, construit în anul 1932, a fost închis la sfârşitul lunii aprilie în vederea unor ample lucrări de reparaţii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Podul de la Mărăcineni