x close

Poliţiştii locali care au parcat maşinile pe trotuar, AMENDAŢI

0
21 Apr 2017 - 15:03
Poliţiştii locali care au parcat maşinile pe trotuar, AMENDAŢI

La o săptămână după apariția imaginii care a stârnit reacții puternice în Timișoara, cu maşinile Poliţiei Locale parcate pe trotuarul din faţa sediului fără a asigura spaţiu pentru trecerea pietonilor, poliţiştii locali care au parcat fără a ţine cont de prevederile legii au fost sancţionaţi.

„Direcția Poliția Locală Timișoara comunică faptul că, cei doi polițiști locali care s-au aflat la volanul autovehiculor oprite pe platforma din fața instituției la data de 12.04.2017, încurcând circulația pietonilor, fapt semnalat de altfel pe o persoană care a făcut o fotografie ce a circulat pe rețeaua de socializare și în mass-media, au fost sancționați conform OUG 195/2002 – Codul Rutier, cu câte 290 lei fiecare și câte 2 puncte penalizare la permis, fapta fiind prevăzută de art. 142 lit. N, unde este stipulat că se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin un metru pentru circulația pietonilor. De asemenea, Poliția Locală a luat toate măsurile ca pe viitor astfel de situații să nu se mai întâmple, fiind montate camere de luat vederi și urmând a se trasa zona destinată pietonilor, nefiind vorba despre un trotuar strict delimitat”, a transmis Poliţia Locală.

Amintim că revoluţionarul Corneliu Vaida a fost amendat cu 900 de lei pentru că a postat pe Facebook imaginea amintită mai sus, dar şi pentru că, spun cei de la Poliţia Locală, a insultat agenţii de poliţie, atentând la imaginea acestora. Primarul Nicolae Robu a explicat că el a fost cel care a cerut conducerii Localei ca agenţii care au greşit să fie amendaţi.

Sursa: pressalert.ro
 


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Afisari: 1492

Incendiu într-o pădure din Moroieni; pompierii au mers pe jos o oră pentru a stinge focul

Incendiu într-o pădure din Moroieni; pompierii au mers pe jos o oră pentru a stinge focul
Peste 30 de persoane, pompieri şi pădurari, acţionează sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o zonă de pădure din localitatea Moroieni, judeţul Dâmboviţa.  Accesul...

Un șofer beat și-a făcut praf mașina pe DN7, în Dâmbovița

Un șofer beat și-a făcut praf mașina pe DN7, în Dâmbovița
Accient pe Drumul Național 7, în localitatea Lungulețu. Un șofer nu a păstrat distanța în mers și a lovit o altă mașină. Bărbatul are 40 de ani, este din București și afost rănit în urma co...

Atac informatic împotriva Curţii Constituţionale spaniole

Atac informatic împotriva Curţii Constituţionale spaniole
Pagina de internet a Curţii Constituţionale spaniole a fost blocată sâmbătă de un atac informatic survenit în urma ameninţărilor grupării Anonymous, în contextul în care Madridul se...

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a vizitat Parcul Natural Văcăreşti

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a vizitat Parcul Natural Văcăreşti
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a vizitat sâmbătă Parcul Natural Văcăreşti, conform unui anunţ postat pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA.  "O vizită...

Trump autorizează publicarea a mii de documente referitoare la asasinarea lui J.F. Kennedy

Trump autorizează publicarea a mii de documente referitoare la asasinarea lui J.F. Kennedy
Preşedintele american Donald Trump a autorizat sâmbătă publicarea în scurt timp a mii de noi documente privitoare la asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, păstrate secrete timp de decenii, transmite...

Un român a fost rănit în atacul de sâmbătă de la Munchen

Un român a fost rănit în atacul de sâmbătă de la Munchen
Un român se află printre persoanele rănite uşor sâmbătă, la Munchen, de un bărbat înarmat cu un cuţit, care a fugit de la faţa locului.  Conform unui comunicat transmis AGERPRES de...

Teleorman: O femeie a căzut cu maşina în râul Olt după ce a pierdut controlul volanului

Teleorman: O femeie a căzut cu maşina în râul Olt după ce a pierdut controlul volanului
O femeie a căzut în râul Olt sâmbătă, după ce a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea pe raza comunei Islaz.  Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU "AD...

Mihai Tudose vrea să redeschidă și să retehnologizeze mai multe mine

Mihai Tudose vrea să redeschidă și să retehnologizeze mai multe mine
Retehnologizarea mineritului şi asigurarea siguranţei în exploatare a minelor de cărbune din Valea Jiului au reprezentat principalele teme de discuţie avute sâmbătă, la Petroşani, de premierul Mihai Tu...

Preotul Necula despre România de peste 20 de ani: Cu tineri inimoşi, cu politicieni corupţi şi tot fără autostrăzi

 Preotul Necula despre România de peste 20 de ani: Cu tineri inimoşi, cu politicieni corupţi şi tot fără autostrăzi
Preotul Constantin Necula crede că România va avea peste două decenii atât tineri inimoşi, cât şi politicieni corupţi şi va fi "tot fără autostrăzi".  Întrebat de...

Circa 800 de britanici au raportat false intoxicaţii alimentare în Baleare pentru a obţine despăgubiri

Circa 800 de britanici au raportat false intoxicaţii alimentare în Baleare pentru a obţine despăgubiri
Poliţia spaniolă a anunţat vineri că a identificat circa 800 de turişti britanici suspectaţi că au depus plângeri pentru false intoxicaţii alimentare în insulele Balerare pentru a obţine...

Fotografie cu Theresa May, un rezumat al Brexit-ului, face furori pe internet

Fotografie cu Theresa May, un rezumat al Brexit-ului, face furori pe internet
Reţelele sociale şi o parte din presa britanică glumesc pe seama prim-ministrului Theresa May care apare într-o fotografie, singură la o masă goală, la summitul european de la Bruxelles,...

Recunoașterea facială, aplicată în China pentru diminuarea ratei criminalității

Recunoașterea facială, aplicată în China pentru diminuarea ratei criminalității
De la restaurantele de fast-food, universităţi sau lupta împotriva criminalităţii până la dozatoarele de hârtie igienică în locuri publice, China se află în prim-planul utilizării te...

ALERTĂ - Rajoy anunţă suspendarea guvernului catalan şi alegeri regionale în termen de şase luni

ALERTĂ - Rajoy anunţă suspendarea guvernului catalan şi alegeri regionale în termen de şase luni
Şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a anunţat sâmbătă convocarea de alegeri regionale în Catalonia în termen de şase luni, pentru revenirea la 'normalitate', precizând că...

Putin şi Erdogan au discutat telefonic despre situaţia din Siria şi relaţiile economice bilaterale

Putin şi Erdogan au discutat telefonic despre situaţia din Siria şi relaţiile economice bilaterale
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, au discutat telefonic cu privire la viitoarea reuniune a procesului de la Astana referitor la conflictul din Siria, întâlnire ce...

Un avion a aterizat forțat pe un câmp din Alba

Un avion a aterizat forțat pe un câmp din Alba
O persoană a fost rănită după ce un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, pe un câmp, sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 14.30, în apropiere de Alba Iulia, zona Vinţu de...
Serviciul de email marketing furnizat de