x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Prefectul din Sibiu a cerut scuze medicului pe care l-a repezit deoarece a cerut paturi ATI

Prefectul din Sibiu a cerut scuze medicului pe care l-a repezit deoarece a cerut paturi ATI

27 Oct 2020   •   20:26
Prefectul din Sibiu a cerut scuze medicului pe care l-a repezit deoarece a cerut paturi ATI

Prefectul din Sibiu, Mircea Crețu, și-a cerut scuze medicului pe care l-a repezit după ce a cerut mai multe paturi pentru terapia intensivă: „A fost o situație regretabilă”.

„Încep prin a vă spune că astăzi am avut o discuție cu doamna doctor Halmaghi, față de care mi-am cerut scuze pentru reacția de ieri, a fost o situație regretabilă. Totodată, țin să îi mulțumesc doamnei doctor pentru înțelegerea și profesionalismul pe care mi le-a arătat. Eu, în calitate de prefect, nu pot reorganiza singur spitale și nici nu pot lua decizii într-o instituție pe care nu o conduc, fiind nevoie de implicarea tuturor oamenilor care pot contribui la îmbunătățirea situației în care ne aflăm. În ședința de astăzi am solicitat tuturor managerilor de spitale propuneri concrete pentru a rezolva situația cu care se confruntă personalul medical. Este, fără îndoială un efort uriaș ceea ce fac medici zi de zi. Cuvintele sunt prea mici pentru a-i ajuta, în aceste momente. Ei au nevoie de spațiu, de materiale și echipamente, de colegi care să îi ajute în realizarea cu succes a actului medical”, a declarat, marți, prefectul de Sibiu.

Medicul Voichița Halmaghi, de la UPU Sibiu, a intervenit, luni, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru a atrage atenția că în Spitalul de Urgență din Sibiu nu mai sunt locuri pentru bolnavii COVID.

Prefectul Mircea Crețu a admonestat-o. „Ne facem de toată minunea ce spuneţi dumneavoastră acum. Auziţi, doriţi să vă spun şi eu nemulţumirile mele acum şi referitor la Ambulanţă şi la spitale?”, i-a spus prefectul. În plus, prefectul i-a replicat doctorului că a vorbit ca un jurnalist: „Auziţi? Acum faceţi ca şi cum aţi fi de la presă, pe bune. Acum ştiţi pentru prima dată sau e prima zi când vă daţi seama că vă mai trebuie paturi?”.

Situație gravă în județ

Conform prefectului, în județ situația este dificilă atât pentru medici și autorități, cât și pentru cetățeni.

Mircea Crețu a spus că a fost la Spitalul Municipal din Mediaș, unde în acest moment se internează primii pacienți COVID. Aici s-au creat 20 de paturi, din care două au dotarea specifică secției ATI: „Singura necesitate pentru ca acestea să poată funcționa la capacitate și randament maxim este resursa umană, vorbim de trei medici de specialitate ATI care să poată supraveghea în permanență pacienții care vor avea nevoie de cele două paturi dotate pentru ATI”.

În ceea ce privește Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, a fost începută o procedură de achiziție pentru o stație de oxigen care va deservi șase paturi cu dotare ATI situate în structura modulară.

„În ceea ce privește situația de la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean, trebuie luate urgent măsuri, întrucât condițiile în care personalul de acolo își desfășoară activitatea sunt dificile. Doamna doctor Halmaghi mi-a relatat astăzi în detaliu cum se lucrează în UPU Sibiu, iar personal voi face tot ce ține de mine pentru a pune în aplicare propunerile făcute de dânsa. Concret, vorbim despre suplimentarea personalului din UPU, precum și extinderea zonei unde sunt pacienții suspecți de infecție COVID-19. Mâine dimineață vom vedea exact de ce este nevoie pentru a amenaja Sala Sindicală în Sprijinul UPU și vă anunțăm de îndată ce știm exact în cât timp aceasta va fi gata”, a adăugat prefectul.

 (sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: prefect din sibiu