x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primăria Capitalei spune că au fost vehiculate informaţii incorecte cu privire la banii cheltuiţi pe spectacole

Primăria Capitalei spune că au fost vehiculate informaţii incorecte cu privire la banii cheltuiţi pe spectacole

15 Dec 2017   •   21:00
Primăria Capitalei spune că au fost vehiculate informaţii incorecte cu privire la banii cheltuiţi pe spectacole

Primăria Municipiului Bucureşti susţine că au fost vehiculate în spaţiul public informaţii incorecte potrivit cărora primarul general Gabriela Firea ar fi cheltuit 150 de milioane de euro pe spectacole şi recreere.


"Sumele la care se face referire în articol au fost preluate incorect, deliberat sau nu, dintr-un document public şi au fost folosite pentru acreditarea ideii că Municipalitatea cheltuie sume exorbitante pentru spectacole. Autorii articolului, care au preferat să preia informaţii neverificate şi nefundamentate din mediul online, nu au solicitat, nici scris şi nici telefonic, un punct de vedere specializat din partea PMB pe acest subiect, fapt care aduce prejudicii de imagine atât primarului general, cât şi PMB, prin diseminarea unor informaţii false şi tendenţioase", se arată într-un comunicat al Primăriei Generale, remis vineri AGERPRES.

Conform sursei citate, în realitate, în primele 11 luni ale anului 2017 au fost cheltuiţi în total aproximativ 90 de milioane de euro (421.756.000 lei) şi nu 150 de milioane de euro, cum se afirmă în articole, iar această sumă a fost alocată tuturor instituţiilor de cultură aflate în subordinea Municipalităţii.

"Mai mult decât atât, aceste sume au fost cheltuite nu numai pentru plata evenimentelor, ci şi pentru plata utilităţilor, a salariilor (pentru aprox. 2.000 de angajaţi) pentru reparaţii şi investiţii, cheltuieli de funcţionare a instituţiilor, precum şi pentru diverse proiecte culturale. Concret, până în prezent, pe parcursul anului 2017, s-au cheltuit următoarele sume: 14 teatre şi instituţii de spectacol - 221.765.000 lei (Teatrul de Comedie; Teatrul de Revistă "Constantin Tănase"; Teatrul "C. I. Nottara"; Teatrul Evreiesc de Stat; Teatrul Ion Creangă; Teatrul Municipal "Lucia Sturdza Bulandra"; Teatrul Mic; Teatrul Odeon; Teatrul de Animaţie "Ţăndărică"; Teatrul Tineretului "Metropolis"; Teatrul "Excelsior"; Teatrul "Masca"; Teatrul "Stela Popescu"; Teatrul Dramaturgilor) şi Circ&Variete Globus Bucureşti; Opera Comică pentru Copii; creart - 55.406.000 lei; ArCub - 43.988.000 lei; Ampt - 55.819.000 lei; muzee - 44.778.000 lei", precizează comunicatul PMB.

PMB subliniază că bugetul aprobat de CGMB pentru instituţiile culturale din subordinea primăriei, pentru anul 2017, este de 523.367.000 lei, "ceea ce reprezintă aproximativ 10% din bugetul Municipiului Bucureşti, procent rezonabil pentru o capitală europeană". 

×
Subiecte în articol: gabriela firea