x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat; peste 600 de participanţi la momentul de vârf

Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat; peste 600 de participanţi la momentul de vârf

17 Feb 2017   •   22:59
Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat; peste 600 de participanţi la momentul de vârf
Sursa foto: Facebook.com

Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat vineri seara, în a 18-a zi de când au început manifestaţiile antiguvernamentale, în jurul orei 22,00 mai aflându-se în zonă numai câteva zeci de protestatari.

Peste 600 de participanţi la protest s-au aflat în faţa Guvernului la momentul de vârf din jurul orei 21,00, când s-a intonat imnul de stat, au fost aprinse lanternele telefoanelor mobile şi apoi s-a scandat insistent, minute în şir, "Demisia, demisia".

Protestatarii au venit, ca şi în serile trecute, dotaţi cu steaguri tricolore, ale SUA şi UE, cu vuvuzele şi fluiere, unii dintre ei având pe braţe banderole inscripţionate cu mesajul "Rezist". În grupul de manifestanţi au fost prezenţi şi câţiva copii minori, însoţiţi de părinţi.

Pe pancartele purtate de unii dintre ei se putea citi mesaje cum ar fi "Hoţia e letală!", "Vă rugăm, vă cerem, vă somăm: Nu mai furaţi", "Vrem o Românie europeană", "Trebuie să utilizezi timpul ca pe o unealtă, nu ca pe o cârjă. L-aţi folosit greşit, e timpul pentru demisie".

Printre scandările strigate de protestatari au mai fost "PSD, ciuma roşie", "Noaptea ca hoţii, ziua ca proştii", "Nu cedăm. Rezistăm", "DNA să vină să vă ia", "Zi de zi vom fi aici".

Circulaţia rutieră pe bulevardele care traversează Piaţa Victoriei nu a fost oprită de către forţele de ordine, protestatarii rămânând grupaţi în scuarul din centrul pieţei. Mitingul s-a desfăşurat fără incidente.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: protest piata victoriei