x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Risc mare de avalanşe, la peste 1.800 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş; un metru şi jumătate, zăpada la Bâlea

Risc mare de avalanşe, la peste 1.800 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş; un metru şi jumătate, zăpada la Bâlea

22 Ian 2016   •   11:52
Risc mare de avalanşe, la peste 1.800 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş; un metru şi jumătate, zăpada la Bâlea
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Salvamontiştii avertizează turiştii să nu efectueze ascensiuni pe trasee turistice, în zona Bâlea, la peste 1.800 de metri altitudine, în zona de nord a Munţilor Făgăraş, din cauza riscului mare de producere de avalanşe.

La Bâlea Lac, zăpada măsoară un metru şi jumătate, iar accesul în zonă este aproape imposibil, telecabina fiind defectă.

"Urmare a creşterii riscului de producere a avalanşelor în munţii Făgăraşului, conform buletinului nivo-meteorologic emis în data de 22.01.2016 de către Administraţia Naţională de Meteorologie şi a prognozei meteo pe următoarele zile, Serviciul Public de Judeţean Salvamont Sibiu este în măsură să anunţe următoarele: Riscul declanşării de avalanşe în Munţii Făgăraş este de 4 (pe o scală de la 1 la 5), nivel de risc care se va menţine şi în zilele următoare; Pentru prevenirea accidentelor montane, Serviciul Public de Judeţean Salvamont Sibiu solicită turiştilor să nu efectueze ascensiuni pe traseele turistice superioare cabanelor din zona de nord a munţilor Făgăraş şi de asemenea să evite practicarea sporturilor de iarnă în această zonă", se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David, îi roagă pe toţi turiştii care vor să practice sporturi de iarnă în zona Bâlea să respecte recomandările salvamontiştilor din zonă.

"Recomandăm turiştilor care se deplasează în zona montană să fie echipaţi specific perioadei de iarnă, dar şi cu echipamentul individual de salvare din avalanşă (sondă de avalanşe, lopată de zăpadă, dispozitiv electronic de căutare în avalanşă); Reamintim faptul că traseele turistice superioare cabanelor din munţii Făgăraşului sunt închise", mai spune Adrian David, şeful Salvamont Sibiu.

Meteorologii au emis vineri o avertizare de risc de avalanşă la peste 1.800 de metri, în Masivul Făgăraş, de riscul patru, pe o scară de la unu la cinci. Avertizarea de risc de avalanşă este valabilă pentru zilele de vineri şi sâmbătă.

Accesul la Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina, care este defectă pentru a patra zi.

×
Subiecte în articol: avalansa risc de avalansa