x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sediul PNL Sibiu, obiectiv turistic datorită imaginii preşedintelui Iohannis

Sediul PNL Sibiu, obiectiv turistic datorită imaginii preşedintelui Iohannis

11 Apr 2018   •   11:02
Sediul PNL Sibiu, obiectiv turistic datorită imaginii preşedintelui Iohannis

Sediul Partidului Naţional Liberal (PNL) este una dintre ineditele atracţii turistice din Sibiu, atât pentru români, dar mai ales pentru străini, vorbitori de limba germană, aduşi de ghizi special în faţa acestei clădiri situate pe pietonala Nicolae Bălcescu din zona istorică, pentru că aici este singurul loc din municipiu unde se pot vedea fotografia lui Klaus Iohannis şi imagini video proiectate pe un ecran, cu acesta, din campania electorală în urma căreia a fost ales preşedinte al României. 

Odată cu încălzirea vremii, în faţa sediului PNL Sibiu se opresc grupuri de turişti, însoţiţi de ghizi, care le explică că actualul preşedinte al României a fost primar al oraşului, din anul 2000 până în 2014. Sibianul Klaus Werner Iohannis a deţinut patru mandate consecutive de primar al oraşului, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), fiind ales la scrutinele din 2000, 2004, 2008 şi 2012. În al doilea mandat de primar al acestuia, Sibiul a devenit, în 2007, "Capitală Culturală Europeană", fiind primul oraş dintr-o ţară nemembră a Uniunii Europene (UE), care a primit acest titlu înainte ca ţara să fie admisă oficial în UE. Din decembrie 2014, Klaus Iohannis, fost preşedinte al PNL, a devenit preşedinte al României. 

Viaţa lui Klaus Iohannis este legată nu doar de Primăria Sibiu, ci şi de liberali. În februarie 2013, el s-a înscris în PNL, rămânând şi membru al FDGR, dar renunţând la preşedinţia Forumului. În 2014, Iohannis a fost ales preşedinte al PNL. Cei din PNL Sibiu sunt deja obişnuiţi ca turiştii să intre în sediul lor şi să ceară fotografii cu Klaus Iohannis sau informaţii despre acesta. Sediul PNL Sibiu, cu fotografia preşedintelui Iohannis în geam, apare în nenumărate fotografii surprinse de turişti din toată lumea, care au vizitat în ultimii trei ani Sibiul. Tocmai interesul crescut al turiştilor pentru "brandul" Iohannis i-a determinat pe liberalii sibieni să păstreze fotografia preşedintelui în geam şi imagini cu acesta din campanie, care rulează pe un ecran aşezat tot în geam, au precizat pentru AGERPRES surse din PNL. 

Unii ghizi le arată turiştilor şi una dintre clădirile care se află vizavi de sediul PNL Sibiu, unde familia Iohannis a deţinut un apartament la parter, pe care l-a pierdut în urma unui proces. 

Primul tur dedicat Sibiului şi lui Klaus Iohannis a apărut în urmă cu trei ani în oraş. În 2015, sibianca Elena Lotrean a lansat "Drumul Preşedintelui" Iohannis. Turiştii care vor să afle detalii despre viaţa preşedintelui României şi să vadă o parte din locurile dragi acestuia de la Sibiu, pot apela la câţiva ghizi, care, contra sumei de 50 de lei de persoană, timp de o oră îi conduc, prin centrul istoric al oraşului, povestindu-le despre copilăria, dar şi activitatea ca profesor şi primar al şefului statului. Turiştii pot intra şi în două clădiri, unde şi-a desfăşurat Klaus Iohannis activitatea la Sibiu - sediul primăriei şi cel al Forumului Democrat al Germanilor din România. Unii turişti vizitează şi biserica la care merge familia Iohannis, şi anume Biserica parohială Romano-Catolică "Sfânta Treime", aflată în Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului. 

Departe de ochii curioşi ai turiştilor şi de aparatele foto, familia Iohannis locuieşte într-o zonă bună a Sibiului, dar nu în centrul istoric, unde vizitatorii oraşului se plimbă însoţiţi de ghizi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Sediul PNL Sibiu obiectiv turistic