x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Suceava: Bărbat decedat după ce a fost călcat de utilajul cu care lucra

Suceava: Bărbat decedat după ce a fost călcat de utilajul cu care lucra

10 Apr 2017   •   17:59
Suceava: Bărbat decedat după ce a fost călcat de utilajul cu care lucra

Un bărbat din localitatea Slatina a murit, luni, după ce a fost călcat de utilajul cu care lucra într-un fond forestier din judeţ, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată. 

Victima, Gavril Pruteanu, în vârstă de 40 de ani, efectua lucrări cu un utilaj într-o pădure din localitatea Găineşti, în zona Cucuiş. 

Potrivit sursei citate, bărbatul, angajat al unei firme, efectua o serie de lucrări cu utilajul forestier, la un moment dat s-a dezechilibrat, a căzut din TAF, după care a fost surprins de una dintre roţile utilajului şi călcat. 

Echipajele de ambulanţă şi pompieri SMURD care au intervenit au constatat decesul bărbatului. 

Poliţia a deschis în acest caz un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. AGERPRES

×