x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tineri opriți în trafic și agresați fizic, în Craiova

Tineri opriți în trafic și agresați fizic, în Craiova

02 Iun 2020   •   20:30
Tineri opriți în trafic și agresați fizic, în Craiova

Trei tineri cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani au fost opriți în trafic de un autoturism în care se aflau mai multe persoane care aveau asupra lor obiecte contondente. Ei au fost agresați fizic, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cine sunt persoanele implicate în incident.

„În cursul acestei zile (marți - n.red.), polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din Craiova a izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane”, potrivit Poliției Dolj,

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, care au găsit trei persoane cu vârste cuprinse intre 30 și 35 de ani, din Craiova, care au sesizat faptul că au fost oprite în trafic de un autoturism în care se aflau mai multe persoane care aveau asupra lor obiecte contondente.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că cele trei persoane ar fi fost agresate fizic, fiind totodată provocate distrugeri ale autoturismului în care se aflau. În prezent nicio persoană nu s-a deplasat la spital”, conform sursei citate.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violente, amenințare, distrugere și tulburatea liniștii și ordinii publice.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tineri opriți în trafic