x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale TRAGEDIE! A vrut să traverseze Siretul ca să-şi cumpere ţigări, însă nu a mai ajuns la mal!

TRAGEDIE! A vrut să traverseze Siretul ca să-şi cumpere ţigări, însă nu a mai ajuns la mal!

15 Aug 2017   •   16:36
TRAGEDIE! A vrut să traverseze Siretul ca să-şi cumpere ţigări, însă nu a mai ajuns la mal!

Scafandrii şi pompierii caută, încă de aseară, un bărbat care s-a înecat în râul Siret! Omul de 57 de ani, paznic la o balastieră, a fost înghiţit de curenţii puternici formaţi de gropile adânci din râu. Cu ultimele puteri, a cerut ajutor, apoi a dispărut de sub ochii altor paznici din zonă. Voia să treacă Siretul înot, să ia ţigări din satul apropiat. Nu a mai ajuns la mal. 

Salvatorii din Bacău caută pretutindeni în râul Siret, în locul unde a dispărut paznicul balastierei. Era seară şi omul rămăsese fără ţigări. Nu a mai mers până la podul aflat departe de el, ci s-a băgat în apă prin loc nepermis, să scurteze drumul înotând. 

"A fost aici la baracă. Odată l-am văzut pe acolo, aşa. Înota încolo, tot s-a dus, până am fugit eu roată pe acolo nu am mai putut să-l scot, m-am băgat în apă să-l scot. Striga, înota. A sărit o dată, încă o dată şi s-a dus la fund", relatează un martor la tragicul incident. 

Deşi ştia prea bine că în apă sunt gropi adânci, bărbatul s-a încumetat să traverseze, printr-o zonă unde credea el că apa e mai mică. Dar curenţii au fost mai puternici.

"Eu excavez aici. E foarte periculos că eu aici sap, la 3, 4 metri. Dacă eşti prins de curent nu ai nicio şansă. Dacă venea încoace se salva, dar el tot încolo s-a dus", spune un muncitor din zonă.

Râul Siret este, în unele locuri, destul de adânc, iar vizibilitatea nu este bună. Pompierii şi scafandrii încearcă acum să găsească trupul bărbatului.

"Unitatea de Terapie Intensivă mobilă din cadrul ISU Bacău a fost solicitată în sprijinul salvatorilor care din cursul serii precedente caută o persoană înecată în vârstă de 57 de ani. Suntem aici pentru asigurarea medicală a salvatorilor", a declarat Ion Buda, medic specialist Smurd Bacău

Paznicul înecat locuia singur pentru că era despărțit de familia lui de mai bine de zece ani. Era tatăl a două fete. Căutările vor continua. Între timp, pe mal, în bătaia vântului, o candelă a fost aprinsă pentru el. Observator tv

×
Subiecte în articol: bărbat ineccat in siret