x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la ieșirea din Urziceni. O mașină a fost spulberată de un camion. Două persoane au murit

Tragedie la ieșirea din Urziceni. O mașină a fost spulberată de un camion. Două persoane au murit

03 Iun 2020   •   07:58
Tragedie la ieșirea din Urziceni. O mașină a fost spulberată de un camion. Două persoane au murit

Doi bărbați și-au pierdut viața în urma unui accident care a avut loc marți seara, pe DN2, la ieșirea din Urziceni, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița.

Marți seara, în jurul orei 22:00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN2, ieșire Urziceni-Coșereni, în care au fost implicate un autoturism și un camion.

În sprijinul persoanelor implicate în coliziune s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială SMURD și două echipaje ale SAJ Ialomița–Substația Urziceni.

„În urma evenimentului au rezultat patru victime, două încarcerate și două neîncarcerate, toate aflate în autoturism. Referitor la cele două victime neîncarcerate, un bărbat de aproximativ 29 de ani a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spitalul din Urziceni; iar unei femei de aproximativ 31 de ani i-a fost acordat primul ajutor de către un echipaj SAJ”, potrivit sursei menționate.

În cazul celor două victime încarcerate, una a fost declarată decedată de un echipaj SAJ (șoferul autoturismului, bărbat cu vârsta de aproximativ 67 de ani).

După efectuarea protocolului de resuscitare de către un echipaj SAJ, și cea de-a doua victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost declarată decedată.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: accident