x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei focare de Covid-19 la Iași. Zeci de persoane, infectate

Trei focare de Covid-19 la Iași. Zeci de persoane, infectate

24 Sep 2020   •   16:19
Trei focare de Covid-19 la Iași. Zeci de persoane, infectate

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au informat, că gestionează trei focare COVID-19, fiind vorba de nouă persoane bolnave la o firmă din Moșca, nouă la Secția de Recuperare Cardiovasculară și Medicina Muncii și alte patru la Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban”, din oraș.

 

Potrivit DSP Iași, nouă persoane de la o firmă din comuna Moțca au fost testate pozitiv, în prezent acestea fiind izolate instituționalizat sau la domiciliu. Aici s-a dezinfectat spațiul și s-a luat decizia carantinării celor 11 contacți de la locul de muncă, în sediul punctului de lucru, pentru a nu se întrerupe producția, urmând ca în cazul apariției simptomelor să apeleze serviciul 112.

Alte nouă cazuri de COVID-19 au apărut la Spitalul Clinic de Recuperare Iași, la Secția de Recuperare Cardiovasculară și Medicina Muncii.

Cazurile pozitive au fost izolate instituționalizat sau la domiciliu și s-a dezinfectat spațiul de lucru, iar tot personalul secției contact cu pozitivii urmează să fie retestat.

Un focar nou a apărut și la Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban” Iași. Aici sunt patru cazuri de COVID-19, dintre care trei la beneficiari și un caz la un angajat.

Beneficiarii pozitivi au fost izolați în centru, iar persoana angajată este în izolare la domiciliu. Contacții direcți sunt carantinți și supravegheați în Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban” Iași, potrivit sursei citate.

 

×
Subiecte în articol: focar Covid-19 iasi