x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un autobuz cu muncitori a ars complet pe centura Aradului

Un autobuz cu muncitori a ars complet pe centura Aradului

09 Sep 2017   •   13:00
Un autobuz cu muncitori a ars complet pe centura Aradului

Un autocar care transporta 12 muncitori a luat foc în mers, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe o stradă din Arad, pasagerii reușind să se autoevacueze, astfel că nicio persoană nu a fost rănită.

Incendiul a izbucnit la un autobuz care transporta 12 muncitori, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona industrială a orașului Arad.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, George Pleșca, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că incendiul a izbucnit de la un scurt circuit, în partea din față a autobuzului.

“Incendiul a izbucnit la un autobuz aflat în mers, în care se aflau 12 persoane, în zona industrială. Autobuzul a ars în totalitate, însă nu au fost înregistrate victime, pentru că muncitorii s-au autoevacuat”, a afirmat George Pleșca.

Cinci pompieri au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Incendiul a fost stins în aproximativ 45 de minute.

×