x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a murit, după ce un autocar și o mașină s-au lovit pe o șosea din Vrancea

Un bărbat a murit, după ce un autocar și o mașină s-au lovit pe o șosea din Vrancea

19 Aug 2021   •   08:20
Un bărbat a murit, după ce un autocar și o mașină s-au lovit pe o șosea din Vrancea

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, aflat la volanul unei mașini, a murit după ce autoturismul său s-a lovit violent de un autocar. Accidentul s-a produs pe o șosea din județul Vrancea.

Accidentul a fost anunțat la serviciul unic de urgență 112. Coliziunea dintre autocar și autoturism a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în satul Călimănești, pe Drumul Național 2 / E 85.

În urma coliziunii, șoferul autoturismului, un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din municipiul Focșani a decedat.

Totodată, a fost rănit ușor șoferul autocarului, acesta fiind preluat de ambulanță și transportat la spital. El nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului, au stabilit anchetatorii.

În zona producerii accidentului, traficul a fost blocat pe ambele sensuri.

În cauză a fost întocmit un dosar penal de ucidere din culpă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident