x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un deținut protestează pe acoperișul penitenciarului din Focșani de peste 30 de ore

Un deținut protestează pe acoperișul penitenciarului din Focșani de peste 30 de ore

19 Apr 2018   •   13:26
Un deținut protestează pe acoperișul penitenciarului din Focșani de peste 30 de ore

Angajații Penitenciarului Focșani au încercat, timp de mai bine de 30 de ore, să îl convingă pe bărbat să renunțe la protest, însă deținutul a refuzat să coboare de pe acoperișul pe care a urcat în timpul nopții de marți spre miercuri.

Protestatarul stă la înălțime și le-a spus gardienilor că vrea ca povestea sa să fie mediatizată.

În acest caz, reprezentanții Penitenciarului Focșani au înștiințat Parchetul și Poliția. 

"Administrația unității monitorizează îndeaproape situația, fiind în dialog permanent cu deținutul și încearcă identificarea unor soluții care să răspundă problemei semnalate de către acesta. De asemenea, conform prevederilor legale în vigoare, a fost înștiințat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Poliția Municipiului Focșani și Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani”, a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focșani, Geta Gură.

Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanțele care au condus la producerea evenimentului.

 Deținutul a urcat pe acoperiș în timpul nopții de marți spre miercuri, în semn de protest față de decizia judecătorilor într-un proces în care este implicat.

×